Cală

Zantedeschia aethiopica, cala sau crinul-de-arum, este o perenă rizomatoasă din mlaștinile și malurile de râuri din sudul Africii, și se comportă ca o plantă de mlaștină, nu ca o perenă obișnuită de bordură: rădăcinile vor să rămână ude, nu doar udate ocazional. Spata albă, în formă de pâlnie, înfășurată în jurul unui spadice galben central, se deschide de la sfârșitul primăverii până vara, deasupra unor frunze lucioase, în formă de săgeată, care pot ajunge de la înălțimea genunchiului până la brâu într-o plantație bună, la marginea unui iaz. RHS încadrează specia la H4, rezistentă la aproximativ -10 până la -5 grade C, așa că în majoritatea Regatului Unit supraviețuiește afară sub un strat gros de mulci, în timp ce în regiuni mai reci rizomii trebuie scoși înainte de primul îngheț puternic. Fiecare parte a plantei conține cristale de oxalat de calciu, dăunătoare dacă sunt ingerate și iritante pentru piele, așa că mănușile contează la fel de mult ca udarea.

Originea: mlaștini și maluri de râuri, nu borduri uscate

Specia este originară din Africa de Sud, Lesotho și Eswatini, unde crește în mlaștini de coastă, pajiști montane și terenul umed din jurul vechilor gospodării, nu în savana deschisă. Nu este deloc un crin adevărat, aparține familiei aracee, Araceae, iar ce pare o singură petală mare este de fapt o spată, o frunză modificată care înfășoară spadicele ce poartă florile adevărate, minuscule. Grădinarii europeni o cultivă din cel puțin anii 1660, o perioadă neobișnuit de lungă pentru o plantă adusă din Africa de Sud, ceea ce explică numărul mare de nume regionale pe care le-a strâns, crin-de-altar, crin-de-porc și crin-trompetă printre ele.

Alegerea soiului 'Crowborough' și a altor forme

'Crowborough', numit după orașul din East Sussex, este forma cel mai des vândută drept cala rezistentă de grădină, iar RHS îi dă aceeași încadrare H4 ca și speciei, cu o reputație printre crescători de a înflori puțin mai devreme și mai constant afară, în veri răcoroase, decât puieții fără nume de soi. Soiurile mai spectaculoase, precum 'Green Goddess', cu spate verzi la vârf, și formele cu flori duble, sunt de obicei vândute ca plante de container sau de florărie, nu ca perene de margine de iaz, și sunt în general considerate mai puțin rezistente. Dacă o etichetă spune doar „Zantedeschia aethiopica”, fără nume de soi, presupune rezistența de bază a speciei și protejeaz-o corespunzător în prima iarnă.

Plantarea la marginea iazului sau într-o bordură

Aceasta este una dintre puținele perene populare care prosperă cu adevărat ca plantă acvatică de mal: RHS notează că poate fi crescută în apă de până la 30 cm adâncime, cu rizomul și coroana scufundate, alături de pickerel weed sau calcea-calului. În pământ obișnuit, plantează rizomii la 7 până la 10 cm adâncime și la 30 până la 45 cm distanță, primăvara, după ce riscul de îngheț a trecut, în lut sau sol lutos, pe care RHS îl descrie ca tolerând condiții slab drenate, o trăsătură care ar putrezi majoritatea celorlalte perene. pH-ul solului nu contează foarte mult, acid, neutru sau alcalin funcționează toate, unul dintre motivele pentru care planta s-a răspândit într-o gamă atât de largă de habitate în afara cultivării.

Lumina, apa și fertilizarea

Soarele deplin i se potrivește calei în climate răcoroase, constant umede, dar umbra parțială produce un frunziș mai bun acolo unde verile sunt fierbinți, Missouri Botanical Garden recomandă în mod specific umbra parțială pentru propriile condiții din St Louis. Regula care le domină pe toate celelalte este umezeala: solul sau noroiul care se usucă chiar și pentru scurt timp în timpul sezonului de creștere oprește înflorirea și arde vârfurile frunzelor, așa că nu este o plantă potrivită pentru a fi udată pe același program cu vecini toleranți la secetă. Fertilizează lunar cu un îngrășământ lichid echilibrat, primăvara și vara, mai ales plantele la ghiveci, pentru că udarea constantă spală rapid nutrienții din substrat.

Rezistența la frig, mulcirea și îngrijirea de iarnă

Missouri Botanical Garden încadrează specia ca rezistentă la iarnă până în zona USDA 8, unele plante supraviețuind și în zona 7 cu protecție, ceea ce se potrivește cu cifra RHS H4 de -10 până la -5 grade C. În climate la limită, un strat de mulci peste coroană, 10 până la 15 cm de scoarță sau paie, ajută un ciorchine plantat în pământ să treacă de iarnă în majoritatea anilor. Unde iernile sunt și mai reci, scoate rizomii toamna și depozitează-i în turbă sau nisip ușor umezite, undeva ferit de îngheț, sau pur și simplu plantează planta la ghiveci și adu-o la interior ca plantă de apartament până primăvara, udând-o cu zgârcenie cât timp se odihnește.

Divizarea și înmulțirea

Divizează ciorchinii înghesuiți de rizomi primăvara, când începe creșterea nouă, tăind sau rupând rizomul în secțiuni care poartă fiecare cel puțin un punct de creștere, și replantează imediat, pentru că țesutul cărnos se usucă repede odată expus. RHS notează că florile sunt uneori urmate de fructe portocalii, ca niște fructe de pădure, iar în natură aceste semințe sunt răspândite de păsări, care este cealaltă cale prin care specia colonizează teren nou, mult dincolo de locul unde a fost plantată de cineva.

O evadare agresivă: caracterul invaziv în California și Australia

În afara ariei ei native, cala nu este o plantă de fundal pentru grădină, este o problemă activă de gestionat. UC ANR o descrie drept o specie invazivă cu creștere rapidă în California, unde semințele răspândite de păsări și fragmentele de rizom aruncate îi permit să evadeze din cultivare și să formeze populații dense în zonele riverane și umede, care sufocă vegetația nativă. În Australia de Vest și în părți din Noua Zeelandă se comportă la fel de-a lungul cursurilor de apă și în pășuni, destul de agresivă încât unele state australiene o restricționează ca buruiană declarată. Concluzia practică pentru orice crescător de lângă un pârâu, un canal de scurgere sau o zonă umedă sălbatică este simplă: nu arunca niciodată rizomi rămași, resturi de subțiere sau flori ofilite într-o grămadă de compost care se scurge spre apă deschisă.

Toxicitate și manipulare

ASPCA listează cala drept toxică atât pentru pisici, cât și pentru câini, principiul toxic fiind cristalele insolubile de oxalat de calciu răspândite în frunze și rizom, iar o frunză mestecată provoacă de obicei iritație orală, salivație intensă, vărsături și dificultăți la înghițire, mai degrabă decât ceva mai grav. RHS oferă același avertisment pentru oameni, dăunătoare dacă e ingerată și iritantă pentru piele și ochi la contactul cu seva, așa că poartă mănuși când divizezi rizomi sau tai frunzișul, și ține tulpinile tăiate departe de animale curioase și copii mici până când orice reziduu de la manipulare este spălat.