Zinia

Un puiet de zinnia cumpărat la sfârșitul primăverii are adesea deja primul mugur de floare, iar în câteva săptămâni de la plantare poate fi acoperit de flori pe tulpini rigide, drepte. Zinnia elegans este una dintre cele mai rapide plante anuale care răsplătesc un grădinar la început de drum: sămânța semănată după ce solul s-a încălzit înflorește în aproximativ opt până la douăsprezece săptămâni, iar o plantă curățată constant de flori ofilite continuă să producă până la primul îngheț. Prețul acestei viteze este o sensibilitate reală la frunzele umede: aproape tot ce merge prost la zinnii, de la pete foliare până la făinare, își are originea în frunzișul care rămâne umed prea mult timp.

O plantă anuală mexicană cu două denumiri latine

Conform GBIF, denumirea acceptată pentru zinnia obișnuită de grădină este Zinnia elegans Jacq., încadrată în familia margaretelor, Asteraceae, genul Zinnia, ordinul Asterales. Denumirea Zinnia violacea Cav. apare pe multe etichete mai vechi și în unele flore regionale; GBIF o înregistrează ca sinonim al Zinnia elegans, nu ca specie separată, cele două nume au fost create la un an distanță unul de celălalt, în anii 1790, pentru aceeași floare sălbatică mexicană, iar disputa despre care are prioritate durează de atunci. Acest ghid urmează denumirea acceptată de GBIF, Zinnia elegans, folosită practic pe fiecare pliculeț modern de semințe. Plants of the World Online (Kew) înregistrează specia ca fiind originară din Mexic până în Nicaragua, unde încă mai crește sălbatic ca plantă anuală de margine de drum și de tufărișuri, cu mult înainte ca ameliorarea genetică să o transforme în planta densă, cu multe petale, cultivată azi pentru straturi și flori tăiate.

Alegerea unui soi: înălțime și rezistență la boli

Specia sălbatică are un singur rând de petale în jurul unui disc central plat, dar aproape nimic din ce se vinde în cataloage mai arată așa. Soiurile pitice pentru straturi rămân sub 30 cm și se potrivesc în fața unui strat sau într-o jardinieră de fereastră; soiurile înalte pentru tăiat, precum 'Benary's Giant', depășesc un metru și au nevoie de tutori într-un loc deschis. Clemson Cooperative Extension recomandă în special hibrizii Profusion, seria Zahara, 'Dreamland', 'State Fair Giant' și seria Oklahoma ca soiuri crescute special pentru o rezistență mai bună la făinare și pete foliare, de căutat dacă o cultură anterioară a avut probleme cu boli. Formele duble și semiduble, cu flori tip dalie, dens împachetate cu petale rotunjite, sunt cele mai spectaculoase pentru tăiat, dar rețin apa de ploaie mai mult timp pe fețele lor strâns stratificate, ceea ce contează într-o grădină umedă sau ploioasă.

Semănat direct, după ce solul s-a încălzit

Zinniilor nu le priește deranjarea rădăcinilor, așa că semănatul direct în aer liber, după ce trec brumele de noapte, dă de obicei rezultate mai bune decât transplantarea. Clemson recomandă să se aștepte până când solul s-a încălzit la aproximativ 21°C înainte de semănat. Sămânța se pune la aproximativ 0,6 cm adâncime, abia acoperită, iar RHS notează că semănatul la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lui mai aduce de obicei plantele în floare cam douăsprezece săptămâni mai târziu. Acolo unde sezonul este scurt, semințele pot fi pornite în interior, în ghivece mici, cu trei până la patru săptămâni înainte, dar plantele tinere trebuie scoase afară cât încă sunt mici, puieții mai vârstnici se resimt și stagnează după mutare.

Distanțarea pentru aerisire, nu doar pentru aspect

Distanța dintre plante este o decizie legată de boli la fel de mult ca una de design. Clemson recomandă aproximativ 20 până la 23 cm între soiurile pitice și cel puțin 30 cm pentru soiurile care ating 60-90 cm, cu o distanță de 30 cm între rânduri. RHS oferă o cifră similară pentru plantarea în bloc, 30 până la 40 cm distanță. Zinniile înghesuite rețin umiditatea între frunze, iar acel aer stătut și umed este exact ceea ce permite instalarea petelor foliare fungice și a făinării; răritul corect al puieților, chiar dacă pare o risipă să smulgi plante sănătoase, dă roade până la mijlocul verii.

Udarea la bază, niciodată pe deasupra

Zinniile ajunse la maturitate au nevoie de aproximativ 2,5 cm de apă pe săptămână, iar Clemson precizează clar că aceasta trebuie aplicată la baza plantei, nu pe deasupra. RHS oferă același sfat din direcția opusă: udați din belșug pe vreme caldă și uscată, dar încercați să nu udați frunzișul. Frunzele ude sunt cel mai mare factor de risc pentru bolile fungice și bacteriene la care sunt predispuse zinniile, așa că un furtun poros sau o stropitoare cu cioc jos bate de fiecare dată un stropitor cu jet deasupra, iar udatul dimineața, astfel încât frunzele stropite să se usuce înainte de seară, este mai sigur decât udatul târziu în cursul zilei.

Fertilizare, ciupit și curățarea florilor ofilite pentru înflorire neîntreruptă

O zinnia crescută într-un sol rezonabil de fertil are nevoie de puțin îngrășământ suplimentar; RHS recomandă un îngrășământ bogat în potasiu, precum cel pentru tomate, odată ce plantele au înflorit, mai ales pentru plantele crescute în ghiveci, nu în teren deschis. Ciupirea vârfului de creștere al unei plante tinere, odată ce are trei sau patru perechi de frunze adevărate, încurajează ramurile laterale și un port mai stufos, mai bogat în flori, în locul unei singure tulpini centrale înalte. Curățarea florilor ofilite contează mai mult decât fertilizarea pentru menținerea înfloririi: RHS recomandă tăierea unei flori pe cale de ofilire până la următoarea ramură laterală, imediat ce începe să-și piardă culoarea, lăsând ramura din spatele ei să se dezvolte, iar Clemson notează că îndepărtarea florilor ofilite este ceea ce menține o plantație înflorită pe o perioadă lungă, în loc să formeze semințe și să se oprească.

Dăunători și boli de urmărit

Puieții reprezintă stadiul cel mai vulnerabil: căderea puieților poate distruge o tavă peste noapte în condiții răcoroase și umede, iar melcii vor devora frunzele tinere complet, dacă li se dă ocazia. Pe plantele ajunse la maturitate, Clemson enumeră același trio de probleme foliare cu care se confruntă majoritatea grădinarilor de acasă: făinarea, un strat cenușiu-albicios de obicei mai grav spre finalul sezonului; pata foliară Alternaria (Alternaria zinniae), pete roșiatice-maronii care se extind în pete zdrențuite, cu centru cenușiu; și pata foliară bacteriană (Xanthomonas campestris pv. zinniae), leziuni unghiulare maronii înconjurate de galben. Toate trei se răspândesc mai repede pe frunziș umed și în plantații înghesuite, motiv pentru care tehnica de udare și distanțarea fac mai mult pentru sănătatea zinniilor decât orice tratament chimic. Îndepărtarea și aruncarea frunzelor infectate de îndată ce apar, în loc să fie compostate, împiedică sporii să ierneze în stratul de plante.

Tăierea zinniilor pentru vază și un control al toxicității

Zinniile sunt o floare clasică de tipul „taie și înflorește din nou”: tăierea tulpinilor pentru vază are același efect ca și curățarea florilor ofilite, stimulând apariția mai multor flori, nu mai puține. Tăiați dimineața, când tulpinile sunt turgescente, alegând florile ale căror petale s-au deschis deja complet și s-au aplatizat, întrucât zinniile, spre deosebire de unele flori tăiate, nu se mai dezvoltă odată desprinse de plantă și nu se vor deschide mai departe în apă. Zinnia obișnuită este listată de ASPCA ca netoxică pentru pisici, câini și cai, așa că o mușcătură ocazională din partea unui animal curios sau o tulpină lăsată la îndemâna unui cal la pășunat nu reprezintă un risc de otrăvire, deși orice plantă consumată în cantitate poate totuși deranja stomacul.