Cenușer

Un copac care scoate lăstari noi la nouă metri de un butuc tăiat, se însămânțează în fiecare crăpătură de trotuar dintr-un cartier și degajă un miros rânced, de unt de arahide ars, atunci când rupi o crenguță, aproape sigur nu este unul plantat intenționat de cineva. Dacă vezi frunze mari, compuse, cu foliole cu margini netede și acel miros de nerecunoscut, aproape sigur ai în față Ailanthus altissima, cenușerul. Acest ghid arată cum îl identifici, de ce este interzis sau restricționat în mare parte din Europa și America de Nord și cum îl elimini corect, pentru că a-l tăia în modul evident este de obicei exact lucrul care îl face să se răspândească mai repede.

Originea și cum a devenit o problemă în alte părți

Cenușerul este originar din China și Taiwan. A fost dus în toată lumea ca arbore umbros rapid și rezistent, care crește aproape oriunde, inclusiv în orașe bombardate și pe terenuri industriale abandonate, iar exact această rezistență este ceea ce i-a permis să scape din grădini și din plantațiile stradale oriunde a fost introdus. Se află acum pe lista Uniunii Europene a speciilor alogene invazive cu impact asupra Uniunii, în vigoare din 2019, care interzice vânzarea, plantarea și răspândirea sa deliberată în toate statele membre UE. În Statele Unite este reglementat sau listat ca specie nocivă în numeroase state, iar administratorii de terenuri, din Alpi până în Appalachi, cheltuiesc bani reali în fiecare an doar ca să-l țină sub control de-a lungul drumurilor, căilor ferate și malurilor de râuri.

Identificare: frunze, scoarță și acel miros

Frunzele sunt penat compuse, lungi de 30 până la 90 cm, cu 10 până la 40 de foliole lanceolate, cu margini netede, cu excepția unuia sau a doi dinți bonți lângă bază, fiecare ascunzând dedesubt o mică glandă. Scoarța tânără este netedă și verde-brun; pe un trunchi matur devine gri-pal, cu o textură adesea comparată cu coaja de pepene galben. Cea mai rapidă confirmare este mirosul: zdrobește o foliolă sau rupe o crenguță și eliberează un miros puternic, neplăcut, descris adesea ca unt de arahide rânced sau ars, spre deosebire de orice produce un copac autohton. Copacii sunt fie masculi, fie femele. Florile mascule se deschid în ciorchini mici, galben-verzui, la începutul verii și adaugă propriul miros neplăcut în aer; copacii femeli sunt urmați de ciorchini grei de samare răsucite, subțiri ca hârtia, cu o singură aripă, care devin brun-deschise și adesea rămân agățate până iarna târziu.

Cenușer vs. sumac și nuc negru

Forma frunzei păcălește oamenii tot timpul. Sumacii autohtoni (specii de Rhus) au foliole cu margini complet zimțate și poartă drupe mici, pufoase, roșii, în ciorchini verticali care persistă peste iarnă, cu totul diferite de foliolele netede și ciorchinii de semințe subțiri ca hârtia ale cenușerului. Nucul negru și hicoria au de asemenea foliole zimțate; taie o crenguță tânără și nucul arată o măduvă compartimentată, cu miros curat, citric, în timp ce cenușerul are o măduvă spongioasă continuă și acel miros rânced. Trece un deget de-a lungul marginii unei foliole înainte să apuci ferăstrăul: netedă, cu unul sau doi dinți la bază, înseamnă cenușer; complet zimțată înseamnă un copac autohton pe care vrei să-l păstrezi.

De ce nu este un copac de păstrat sau plantat

Cenușerul produce compuși alelopatici, printre care ailantona, care se scurg în sol și suprimă germinarea și creșterea altor plante din jur, ceea ce este parte din modul în care formează populații dense, aproape monoculturi. Un singur copac femelă poate elibera câteva sute de mii de semințe purtate de vânt într-un an, iar copacii bine stabiliți scot lăstari din rădăcină până la 15 metri de trunchi, capabili să iasă la suprafață prin crăpăturile aleilor, prin conductele de canalizare și prin fundațiile clădirilor. Tolerează sol compact, sărac, stâncos sau alcalin, precum și poluarea urbană totală, fără să încetinească, ceea ce explică exact de ce prosperă pe marginile neglijate, unde nimic nu-l oprește.

De ce musca-de-lac pătată agravează problema

Cenușerul este gazda preferată a muștei-de-lac pătate (Lycorma delicatula), o insectă zburătoare invazivă stabilită acum într-un număr tot mai mare de state americane, care se hrănește cu viță-de-vie, fructe sâmburoase și numeroși copaci cu lemn tare. Adulții preferă cenușerul pentru hrănire și depunerea ouălor, chiar dacă pot supraviețui și pe alte gazde, așa că serviciile de extensie agricolă din regiunile afectate tratează eliminarea cenușerilor din apropiere ca pe o componentă a managementului integrat al acestei insecte, alături de monitorizare și utilizarea țintită a insecticidelor pe gazdele rămase. O proprietate pe care rămâne un cenușer în picioare este un magnet pentru o insectă care apoi se va muta la viile, pomii fructiferi și copacii cu lemn tare din vecinătate.

Seva, rumegușul și iritația pielii

Manipularea lemnului tăiat, a sevei sau a rumegușului poate provoca dermatită de contact; pielea rănită expusă la sevă este declanșatorul obișnuit, iar cazuri de iritație a pielii după tăierea sau curățarea cenușerului sunt documentate în literatura de arboricultură. Polenul abundent al florilor mascule poate provoca de asemenea reacții alergice în sezon. Poartă mănuși și mâneci lungi pentru orice lucrare de tăiere sau de îndepărtare a butucului și spală rapid pielea expusă după aceea. ASPCA nu listează cenușerul în baza sa de date cu plante toxice sau netoxice, așa că nu se poate susține cu o sursă nicio afirmație despre toxicitatea pentru pisici, câini sau cai; tratează seva cu aceeași precauție elementară pe care ai folosi-o pentru orice copac cunoscut ca iritant pentru piele.

Cum îl elimini fără să agravezi problema

Tăierea unui trunchi fără să-l tratezi este cea mai frecventă și mai contraproductivă greșeală: un cenușer doborât răspunde de obicei cu zeci de lăstari noi din butuc și din rădăcină, transformând un trunchi într-un desiș. Metoda care funcționează cu adevărat combină tăierea cu erbicidul, aplicat pe țesut viu, și respectă momentul potrivit. Pentru tulpini sub aproximativ 15 cm în diametru, o aplicare pe scoarța de la bază funcționează bine; pentru trunchiuri mai mari, metoda tăieturilor și pulverizării, cu crestături superficiale, oblice, în jurul trunchiului și erbicid aplicat direct în ele, este mai sigură. Momentul contează la fel de mult ca substanța chimică: tratează din miezul verii până la începutul colorării de toamnă, când copacul își mută activ zaharurile spre rădăcini, astfel încât erbicidul călătorește odată cu ele. Tratarea primăvara sau iarna ucide doar creșterea de deasupra și provoacă în schimb un nou val de lăstari. Puieții mici pot fi smulși manual, dar numai când solul este suficient de moale ca să ridici întreaga rădăcină; orice fragment de rădăcină rupt și rămas în sol poate reînmuguri. Planifică monitorizarea și retratarea lăstarilor timp de două până la trei sezoane de vegetație după tratamentul principal, nu unul singur.

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală este să apuci drujba înaintea erbicidului, ceea ce multiplică tulpinile în loc să elimine copacul. A doua este stropirea primăvara, pentru că atunci se fac celelalte lucrări de grădină, ceea ce irosește tratamentul doar pe creșterea de deasupra. A treia este identificarea greșită în ambele sensuri: smulgerea unui sumac autohton sau a unui nuc tânăr confundat cu cenușer, sau lăsarea în pace a unui cenușer adevărat pentru că a fost confundat cu una dintre aceste specii. A patra este tratarea doar a trunchiului vizibil de lângă un gard, în timp ce lăstarii din rădăcină continuă să apară din același sistem radicular la metri distanță, uneori pe proprietatea vecinului, așa că o eliminare completă înseamnă de obicei urmărirea și tratarea fiecărui lăstar conectat, nu doar a tulpinii mamă.