Begonie de grădină

Acea plantă de bordură, cu port bombat, frunze ceroase și rotunde și ciorchini mici de flori albe, roz sau roșii, este Begonia cucullata, vândută aproape peste tot ca begonia de grădină și, pe pliculețele mai vechi de semințe, ca Begonia semperflorens. Înflorește din primăvară până la primul îngheț, fără să fie nevoie de curățarea florilor ofilite, motiv pentru care umple bordurile municipale, jardinierele de fereastră și ghivecele suspendate în climatele calde. Cel mai rapid mod de a afla ce lumină îi trebuie este să te uiți la culoarea frunzelor: frunzișul bronz sau roșiatic marchează o plantă crescută pentru soare deplin, în timp ce frunzișul verde lucios vrea puțină umbră după-amiaza. Este nativă dintr-o fâșie a Americii de Sud care merge din Bolivia, prin Brazilia, până în nordul Argentinei, și supraviețuiește afară ca perenă doar în zonele USDA 9 până la 11; în rest, este cultivată ca anuală de bordură sau scoasă din pământ înainte să vină frigul.

Frunze bronz sau frunze verzi: alegerea după expunerea la soare

Pepinierele vând begonia de grădină în două culori mari de frunze, iar culoarea este o adevărată instrucțiune de cultivare, nu doar o alegere estetică. Soiurile cu frunze bronz și roșiatice au mai mult pigment, care acționează ca o protecție solară naturală, așa că rezistă într-o bordură cu soare deplin, unde o plantă cu frunze verzi s-ar arde. Soiurile cu frunze verzi arată mai proaspăt și mai lucios, dar au nevoie de soare dimineața și umbră după-amiaza, sau de lumină difuză toată ziua, ca să evite petele decolorate sau arse. Dacă cumperi pentru un loc care primește soare cea mai mare parte a zilei, alege mai întâi frunzișul bronz și lasă plantele cu frunze verzi pentru partea mai umbrită a stratului.

Lumină și amplasare

Odată ce ai potrivit culoarea frunzelor cu expunerea, begonia de grădină este cu adevărat adaptabilă și tolerează orice, de la un ghiveci însorit pe terasă până la un loc cu mai puțin de două ore de lumină directă pe zi. În interior, o fereastră luminoasă cu lumină filtrată, nu directă, îi convine bine, iar acesta este și aranjamentul de care ai nevoie mai târziu pentru a duce plantele peste iarnă. Afară este o plantă de nădejde pentru borduri, jardiniere de fereastră și ghivece suspendate, iar portul ei compact, bombat, o menține îngrijită fără tutori sau ciupit.

Sol și udare

Oferă-i un sol bogat în humus, fertil, cu drenaj bun, care păstrează puțină umezeală fără să rămână mocirlos. Ud-o bine și ține solul uniform umed pe tot parcursul sezonului de creștere; frunzele groase și ceroase îi dau o oarecare toleranță la perioade scurte de secetă, dar seceta prelungită oprește înflorirea. Singurul obicei de udare de evitat este să uzi frunzișul cât timp soarele bate direct pe el, pentru că frunzele ude în soare puternic se ard, iar frunzele ude, în general, favorizează problemele fungice descrise mai jos. Irigarea prin picurare sau un furtun poros folosit dimineața devreme ține coletul uscat și florile continuă să apară.

Fertilizare

Un îngrășământ echilibrat, solubil în apă, aplicat la câteva săptămâni pe parcursul primăverii și verii, menține înflorirea continuă, pentru că o plantă care înflorește neîntrerupt din primăvară până la îngheț consumă nutrienții din sol mai repede decât majoritatea plantelor de bordură. Plantele din ghivece și din ghivece suspendate epuizează substratul mai repede decât cele din straturi deschise, așa că beneficiază de o fertilizare puțin mai frecventă și diluată. Redu ritmul la începutul toamnei, pe măsură ce creșterea încetinește, fie că planta rămâne afară pentru ultimele săptămâni, fie că este pregătită pentru mutarea în casă.

Iernarea în casă

Acolo unde iernile aduc îngheț, scoate planta din pământ sau adu-o în casă din ghiveci înainte de prima noapte rece, nu după. Așaz-o la o fereastră luminoasă cu lumină filtrată, udă suficient cât să nu lași solul să se usuce complet, fără să-l ții ud, și amână fertilizarea până când reîncepe creșterea nouă. Are nevoie să rămână rezonabil de caldă, cam la temperatura unei camere de zi obișnuite, pentru că pervazurile reci și curenții de aer provoacă căderea frunzelor și oprirea creșterii pe timpul iernii. Taie-o ușor dacă devine desfrunzită la bază în casă; același tuns îți oferă butașii de tulpină descriși mai jos.

Înmulțirea din butași

Begonia de grădină înrădăcinează ușor atât din butași de tulpină, cât și din butași de frunză, ceea ce este modul sigur de a păstra o anumită culoare sau un anumit model de frunze, în loc să te bazezi pe puieții din sămânță să semene cu planta-mamă. Ia un vârf de tulpină de 8 până la 10 cm, cu cel puțin două noduri foliare, îndepărtează frunzele de jos, ca nimic să nu stea sub mediul de înrădăcinare, și pune-l în apă sau într-un amestec ușor și umed pentru ghiveci. Rădăcinile apar de obicei în câteva săptămâni, mai repede în apă, unde le poți urmări formarea înainte de a le pune în ghiveci. Primăvara și toamna sunt cele două ferestre cele mai ușoare: butașii de primăvară formează o plantă completă pentru stratul de vară, iar cei de toamnă sunt un mod compact de a ierna material nou fără să aduci în casă o plantă matură întreagă.

Făinarea și alte probleme

Făinarea este boala cel mai des asociată cu begonia de grădină, apărând ca un praf gri-alb pe frunze, în plantații înghesuite, umede și slab ventilate. Spațiază plantele astfel încât aerul să circule între ele și oferă soiurilor cu frunze bronz soarele preferat, ambele reducând condițiile umede și stătute de care ciuperca are nevoie. Putrezirea rădăcinilor și a tulpinii apare pe sol prea ud și cu drenaj slab, deși unele soiuri moderne arată o bună rezistență la putrezirea rădăcinilor cauzată specific de pythium. Din partea dăunătorilor, fii atent la păduchi lânoși, acarieni, tripși și cochenilă pe tulpini și pe partea de dedesubt a frunzelor, precum și la melci și limacși pe lăstarii tineri, la nivelul solului, mai ales pe vreme umedă de primăvară.

Toxicitatea pentru pisici, câini și cai

ASPCA listează begonia ca toxică pentru câini, pisici și cai, principiul toxic fiind oxalatul de calciu solubil, iar părțile subterane, tuberculii și rădăcinile, având cea mai mare concentrație. Un câine sau o pisică ce mestecă frunzișul prezintă de obicei salivație și vărsături din cauza cristalelor de oxalat care irită gura și tubul digestiv, în timp ce caii sau alte animale erbivore care ajung la rădăcini riscă leziuni renale mai grave. Ține ghivecele departe de animalele care mușcă frunze, iar dacă un tubercul sau o bucată de rădăcină este dezgropată și mâncată, tratează asta ca pe un motiv de a suna medicul veterinar sau ASPCA Animal Poison Control Center, nu ca pe ceva de așteptat să treacă.