Celastrus orbiculatus

Dacă ai găsit o liană lemnoasă care se înfășoară strâns în jurul unui stâlp de gard sau al unui copac tânăr, cu frunze lucioase, rotunde până la ovale, fin dințate, și cu flori mici galben-verzui sau boabe adunate în ciorchini mici la aproape fiecare subsuoară de frunză, nu doar la vârfurile ramurilor, aproape sigur te uiți la Celastrus orbiculatus. Extensia Penn State o numește un invadator extrem de agresiv și dăunător al zonelor naturale din estul Statelor Unite, iar scopul aici nu este să o cultivi, urcă și fără niciun ajutor 18 metri într-un copac, ci să confirmi identificarea înainte să tai, pentru că o liană vândută la pepinieră drept celastru american este uneori tocmai această specie etichetată greșit, exact așa cum continuă să ajungă în grădini noi.

Cum citești frunzele, florile și fructele

Frunzele sunt simple, alterne, lucioase și fin dințate. Extensia Universității din Maryland descrie frunzele de jos ale unei singure liane ca fiind clar rotunde, iar cele de sus mai alungite, aproape ovale, un amestec care singur provoacă multe confuzii de identificare. La sfârșitul primăverii, plantele femele deschid flori mici, cu cinci petale, galben-verzui, sub un centimetru lungime, grupate câte două sau trei la subsuoara frunzelor de-a lungul întregii tulpini; florile masculine sunt la fel de discrete. Până la sfârșitul verii, aceste ciorchini devin boabe cu coajă galbenă spre portocalie, iar toamna acea coajă se despică și lasă la vedere un centru roșu aprins. Extensia Penn State notează că această combinație de galben-portocaliu și roșu rămâne pe tulpinile golașe până bine în iarnă, ceea ce face liana ușor de reperat de la distanță odată ce frunzele au căzut.

Celastrus orbiculatus versus liana americană nativă

Cel mai sigur semn de identificare este locul unde stau florile și fructele. Extensiile Universității din Maryland și Penn State sunt de acord asupra aceleiași reguli: liana americană nativă, Celastrus scandens, poartă flori și fructe doar la vârfurile ramurilor, în ciorchini de peste șapte, în timp ce Celastrus orbiculatus împrăștie ciorchini de câte două sau trei la aproape fiecare subsuoară de-a lungul întregii tulpini. Capsula fructului liaanei americane este roșie, nu galben-portocalie, iar extensia Penn State avertizează că specia nativă a devenit acum atât de rară în mare parte din aria ei, încât unele pepiniere vând Celastrus orbiculatus etichetat greșit sub numele nativ, așa că merită verificat fiecare subsuoară înainte de a cumpăra sau planta orice numit celastru. Extensia Universității din Maryland adaugă că cele două specii se și hibridizează acolo unde cresc împreună, o amenințare în plus pentru supraviețuirea plantei native.

Cum sugrumă și doboară copacii

Este o liană răsucitoare, fără cârcei, fără rădăcini aeriene și fără spini; extensia Universității din Maryland notează că pur și simplu se înfășoară strâns în jurul a orice se cațără. Această strânsoare nu slăbește pe măsură ce tulpina lianei însăși se îngroașă cu vârsta. Dimpotrivă, comprimă scoarța și cambiul gazdei, iar extensia Universității din Maryland descrie limpede rezultatul: o strânsoare suficient de puternică poate desfigura, sugruma și ucide copacul. Un coronament greu de liană adaugă un al doilea pericol, independent: frunzișul des îngrămădit într-o coroană matură prinde vântul și poleiul ca o velă, iar copaci care altfel ar rezista unei furtuni cad sub greutatea în plus.

De ce coronițele de sărbători continuă să o răspândească

Aceleași boabe galben-portocalii și roșii care fac liana golașă ușor de identificat iarna sunt exact ceea ce a făcut-o populară pentru coronițe și aranjamente de toamnă. Extensia Penn State identifică coronițele decorative ca pe un vector semnificativ de răspândire în sine, separat de păsări, tocmai pentru că semințele din interiorul acelor boabe rămân viabile chiar și după ce ramurile tăiate s-au uscat pe ușa cuiva, și pot încolți în clipa în care o coroniță ofilită este aruncată pe sol gol. Tratează tulpinile fructifere tăiate ca pe un gunoi, nu ca pe compost sau deșeuri de grădină, pune-le în saci și nu lăsa niciodată o coroniță sau o ghirlandă ofilită acolo unde semințele ei pot ajunge pe sol descoperit.

Tăiere, erbicid și metoda tăierii duble

Extensia Universității din Maryland este directă în privința greșelii de bază: tăierea lianei nu o eradichează, pentru că cioturile și fragmentele de rădăcină rămase în sol reîncolțesc. Pentru orice liană care se cațără pe un copac ce merită salvat, extensia Penn State recomandă metoda tăierii duble: tai liana în două locuri, o dată la sol și o dată la nivelul ochilor, ceea ce scoate imediat greutatea moartă a lianei din coronament și eliberează un spațiu de lucru la bază. Pentru că cea mai mare parte a frunzișului unei liane mature stă sus, în coronamentul copacului gazdă, inaccesibil pentru stropit, secvența practică este să tai mai întâi, să lași rădăcinile să împingă lăstari noi, apoi să tratezi acea rejeneratie joasă, accesibilă, cu un erbicid foliar, un amestec de triclopir și surfactant, sau glifosat combinat cu triclopir acolo unde sunt prezente și alte specii invazive, odată ce au trecut cel puțin opt săptămâni de la tăiere. Ambele extensii recomandă aplicarea erbicidului din mijlocul verii până la începutul toamnei, nu mai devreme de 1 iulie, când planta își mută în mod natural zaharurile spre rădăcini și le va duce erbicidul odată cu ele.

Smulgerea răsadurilor cât rădăcinile sunt încă superficiale

Plantele tinere sunt cazul ușor. Înainte ca un sistem radicular extins să se fi format, extensia Universității din Maryland recomandă îndepărtarea manuală a lăstarilor și răsadurilor noi de îndată ce apar, repetând procesul până când rădăcinile rămân fără energia stocată necesară să mai împingă creștere nouă. Cositul nu e o scurtătură: extensia Penn State a constatat că cositul plantelor deja instalate încurajează de fapt reîncolțirea din rădăcină în loc să o controleze, iar sărirea peste o singură rundă de tăiere ulterioară îi dă lianei șansa să se refacă complet. Verifică din nou aceeași suprafață în primăvara următoare, pentru că păsările continuă să aducă semințe noi de la orice liană rămasă în picioare prin apropiere, iar un teren poate avea nevoie de atenție timp de mai multe sezoane de vegetație după ce liana vizibilă a dispărut.

Reglementată acasă, obișnuită în aria natală

Celastrus orbiculatus este nativă din Asia de Est temperată, Missouri Botanical Garden listează specific China și Japonia, și a fost adusă în Statele Unite în jurul anilor 1860 ca liană ornamentală și pentru controlul eroziunii, aceleași calități care o făceau dorită acolo fiind exact cele care o fac periculoasă aici. Din cauza pagubelor pe care le provoacă zonelor naturale, Pennsylvania a declarat-o buruiană nocivă, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi vândută, propagată sau plantată intenționat nicăieri în stat, iar Missouri Botanical Garden notează că este listată ca buruiană nocivă și în alte state din Midwest, nu doar în Missouri. Nimic din toate astea nu face ilegală eliminarea unei liane deja existente pe propriul teren, dimpotrivă, dar înseamnă că merită verificată lista de buruieni nocive a statului tău înainte de a cumpăra orice vândut sub numele de celastru, și întrebat exact ce specie este de fapt în ghiveci.