Crizantemă

Planta vândută sub numele de Chrysanthemum x morifolium apare în două forme complet diferite în fiecare toamnă: un buchet strâns, colorat, ambalat în folie, pe raftul unui supermarket, și o perenă de grădină cu bază lemnoasă, care crește rădăcini de la primăvară. Amândouă sunt aceeași specie, un hibrid de grădină fără nicio populație sălbatică proprie, dar se comportă complet diferit odată ce vremea se răcește. Înțelegerea a ceea ce ai cu adevărat și de ce înflorește doar când nopțile se lungesc lămurește majoritatea întrebărilor despre crizanteme care apar toamna.

Origine, clasificare și numele comercial

Taxonomia de bază GBIF listează numele acceptat ca fiind Chrysanthemum x morifolium Ramat. ex Hemsl., cu forma canonică simplă Chrysanthemum morifolium folosită în fișele de clasificare, în familia margaretelor, Asteraceae, ordinul Asterales. Este un hibrid de grădină, nu o specie găsită sălbatică: Plants of the World Online plasează originea ei în sud-estul Chinei, unde secole de selecție din mai multe specii sălbatice de Chrysanthemum au produs strămoșul fiecărei crizanteme de florărie și de grădină cultivate azi. Semnul de înmulțire din numele comercial marchează exact această origine hibridă, iar etichetele mai vechi folosesc uneori sinonimul Dendranthema x morifolium, un nume de gen care de atunci a fost reîncorporat în Chrysanthemum.

Crizanteme de grădină vs. crizantema de ghiveci cumpărată toamna asta

O crizantemă de florărie sau de centru de grădinărit, cumpărată deja înflorită în septembrie sau octombrie, a fost crescută pe un program de forțare exact pentru acel moment: înflorire deplină, frunziș minim și un bulgăre de rădăcini dimensionat pentru un ghiveci de plastic, nu pentru un strat de grădină. Plantarea aceluiași ghiveci direct în pământ, la sfârșit de toamnă, rareori funcționează, pentru că nu mai rămâne niciun sezon de sol cald în care să împingă rădăcini noi înainte ca pământul să înghețe, iar o plantă care nu se poate ancora moare peste iarnă, indiferent de mulci. O crizantemă de grădină cu adevărat rezistentă este o achiziție diferită: o plantă mai mică, mai puțin înflorită, vândută primăvara, menită să intre în pământ cât timp solul încă se încălzește, ca să aibă un sezon întreg de creștere pentru a-și construi sistemul radicular și lăstarii subterani care o duc peste iarnă. Dacă vrei crizanteme care revin, cumpără-le primăvara, nu din standul cu dovleci de lângă cidrul de mere.

Înflorirea de zi scurtă: de ce înflorește toamna

Chrysanthemum morifolium este o plantă de zi scurtă, ceea ce înseamnă că mugurii florali se formează odată ce nopțile devin suficient de lungi, aproximativ din mijlocul verii încolo, în majoritatea grădinilor temperate, cu mult înainte de orice scădere a temperaturii. Cultivatorii comerciali exploatează direct acest lucru, folosind pânză de întunecare sau lumină suplimentară pentru a forța crizantemele de ghiveci să înflorească la cerere, în orice lună a anului, motiv pentru care o crizantemă de centru de grădinărit în iulie nu urmează un ciclu natural, ci este o cultură forțată. În grădina deschisă, planta pur și simplu urmează calendarul, formând muguri pe măsură ce zilele se scurtează spre sfârșitul verii și deschizându-i toamna, până când înghețul scurtează afișul floral.

Ciupitul pentru o plantă stufoasă, bogată în flori

Lăsată nesupravegheată, o crizantemă crește pe câteva tulpini înalte, moi, încoronate cu o mână de flori. Ciupitul vârfului fraged al fiecărui lăstar odată ce ajunge la circa 15 cm, apoi ciupitul din nou al lăstarilor laterali rezultați pe măsură ce se lungesc, forțează planta să ramifice jos și să producă mult mai multe tulpini înfloritoare. RHS recomandă oprirea acestui proces pe la mijlocul verii: ciupitul făcut mai târziu îndepărtează exact vârfurile de lăstari în momentul în care încearcă să formeze mugurii florali declanșați de zilele scurte, ceea ce întârzie sau subțiază afișul de toamnă, în loc să-l îmbunătățească.

Soare, sol și udare

Oferă-i soare direct, cu puțină umbră după-amiaza tolerată în climatele calde de vară, și un sol fertil, bogat în humus, care drenează liber, dar nu se usucă mult timp între udări. Solul îmbibat, băltit, este la fel de problematic ca seceta, pentru că putrezește coroana și rădăcinile de care planta depinde pentru a supraviețui iarna. Udă ghivecele ori de câte ori primii câțiva centimetri de substrat se usucă, mai des pe vreme caldă, când o crizantemă înghesuită în ghiveci se poate ofili într-o zi, și redu treptat odată ce înflorirea se termină, astfel încât planta să nu stea udă în săptămânile reci și umede care urmează.

Iernarea crizantemelor de grădină rezistente

Lasă pe loc, peste iarnă, partea de deasupra solului ucisă de îngheț, în loc s-o tai; tulpinile moarte captează zăpadă și frunze care izolează coroana. Adaugă un mulci afânat, precum scoarță tocată, paie sau ramuri de conifere, odată ce pământul a început să se răcească, și trage-l înapoi primăvara, după ce trec înghețurile puternice, ca lăstarii noi să nu fie sufocați. Acolo unde iernile coboară regulat mult sub ce tolerează planta în pământ, ridicarea tufelor înainte de primul îngheț și iernarea lor în tăvi cu substrat abia umed, într-un spațiu ferit de îngheț, este opțiunea mai sigură, aceeași tehnică folosită și pentru alte perene sensibile care nu suportă un îngheț puternic afară.

Înmulțirea prin butași și divizare

Soiurile numite nu se reproduc identic din sămânță, așa că butașii și divizarea sunt cele două metode de înmulțire care contează. La sfârșitul iernii sau începutul primăverii, ia butași bazali de circa 6 cm din lăstarii noi care ies dintr-o tufă iernată, îndepărtează frunzele inferioare astfel încât să rămână trei sau patru la vârf, și înrădăcinează-i într-un amestec de înrădăcinare cu drenaj rapid. Tufele mature au și ele de câștigat dacă sunt ridicate și divizate la fiecare câțiva ani, primăvara, îndepărtând centrul mai vechi, lemnos, și replantând secțiunile tinere, viguroase, de la exterior, ceea ce menține planta înflorind bine, în loc să se rărească.

Rugina albă, afidele și toxicitatea pentru animale

Rugina albă a crizantemei, cauzată de ciuperca Puccinia horiana, este suficient de gravă încât Centrul de Informații pentru Casă și Grădină al Clemson o listează alături de rugina brună, mai blândă, Puccinia chrysanthemi, printre bolile de urmărit, iar în Statele Unite un focar este tratat ca eveniment reglementat, cu importanță de carantină, nu ca o chestiune fungicidă de rutină, declanșând distrugerea plantelor infectate și trasarea lotului din care provin. Caută pustule palide, gălbui, ușor ridicate, pe partea de dedesubt a frunzei, corespunzând unui punct pe partea de sus, și îndepărtează și distruge prompt frunzișul afectat, în loc să-l compostezi. Afida crizantemei, Macrosiphoniella sanborni, este dăunătorul mai frecvent, adunându-se pe lăstarii tineri și mugurii florali, deformând creșterea și excretând rouă de miere lipicioasă, care atrage mucegaiul negru; un jet puternic de apă sau un săpun insecticid țin de obicei sub control o infestare ușoară. Din punctul de vedere al siguranței, ASPCA listează crizantema ca toxică pentru pisici, câini și cai, lactonele sesquiterpenice și compușii asemănători piretrinelor putând cauza vărsături, diaree, salivație, pierderea coordonării și iritații ale pielii la contactul cu seva, așa că ține animalele departe de a roade atât florile tăiate, cât și planta de grădină.