Ananas

Un ananas (Ananas comosus) crescut din coroana frunzoasă a unui fruct de supermarket este o plantă adevărată, nu doar o curiozitate: cu soare plin sau lumină puternică, sol bine drenat și răbdare, acea coroană formează rădăcini în câteva săptămâni și poate înflori și fructifica în 14 până la 24 de luni. Este o bromeliacee, așa că tolerează mult mai bine udările ratate decât umezeala constantă, și nu supraviețuiește unui îngheț. Primul semn de reușită nu este un fruct, ci o nouă frunză în formă de suliță, verde-pal, care apare din centrul rozetei și se întărește și se închide la culoare în săptămânile următoare. Tot ce urmează arată cum să pornești una, cum s-o menții în viață pe durata așteptării și cum s-o forțezi să înflorească după propriul tău program, nu după cel al plantei.

Pornirea unei plante noi din coroană

Răsucește sau taie partea frunzoasă a unui ananas copt, lăsând puțină pulpă atașată, apoi curăță acea pulpă astfel încât să nu rămână nimic care să putrezească. Îndepărtează frunzele de pe primii 2-5 cm de la bază pentru a expune un inel de muguri de rădăcină și lasă capătul tăiat să se usuce la aer și să facă calus timp de două-trei zile, într-un loc umbrit, deoarece plantarea în stare umedă favorizează putrezirea. Așeaz-o în apă, cu doar baza scufundată, sau direct într-un ghiveci mic cu un amestec ușor acid și bine drenat, și ține-o la cald, ferită de soare direct, până apar rădăcini și o nouă frunză centrală, de obicei în patru până la opt săptămâni. Lăstarii luați de la baza unei plante mature, sau „puieții” mai mici care cresc de-a lungul tulpinii fructului, formează rădăcini mai repede decât o coroană și scurtează așteptarea până la primul fruct.

Cât durează până la fructificare și cum forțezi înflorirea

Lăsat în ritmul propriu, un ananas crescut din coroană are nevoie de aproximativ 14 până la 24 de luni de creștere constantă înainte să înflorească singur, declanșat de obicei de zilele mai răcoroase și mai scurte de toamnă sau de o perioadă de secetă. Plantele pornite din lăstari sau puieți, care încep mai mari, fructifică de regulă puțin mai devreme. Odată apărut un spic floral, fructul propriu-zis mai are nevoie de alte cinci până la șapte luni pentru a se coace. Cei care nu vor să aștepte pot forța înflorirea cu gaz etilenă: închide toată planta într-o pungă de plastic transparentă, cu un măr copt sau câteva felii de măr așezate în centrul rozetei, timp de aproximativ o săptămână, ferită de soare direct. Scoate apoi punga și reia îngrijirea normală; un spic floral apare de obicei în aproximativ două luni, dacă planta este suficient de matură și sănătoasă pentru a răspunde.

Lumină și amplasare

În aer liber, soarele plin oferă cea mai puternică creștere și cel mai dulce fruct. În interior, o fereastră orientată spre sud sau vest, cu lumină puternică, funcționează mai bine decât soarele dur de amiază care trece direct prin geam, care poate arde vârfurile frunzelor; un loc cu lumină puternică, indirectă, pentru cea mai mare parte a zilei este mai sigur pentru o plantă ținută pe pervaz. Un ananas la ghiveci apreciază o vară petrecută afară, dar acomodează-l treptat, timp de una-două săptămâni, în loc să-l muți direct din umbra de interior în soarele puternic de amiază.

Sol și plantarea în ghiveci

Ananasul preferă un sol nisipos sau bogat organic, care se drenează rapid și este ușor acid, cu un pH de aproximativ 4,5 până la 6,5; un sol mai greu și prost drenat este cea mai frecventă cauză pentru care o plantă crescută acasă putrezește la bază în loc să fructifice. Un ghiveci de 11-26 litri este suficient pentru o plantă de dimensiune completă, iar transplantarea este rareori necesară, deoarece fiecare rozetă înflorește o singură dată și este apoi înlocuită de propriii lăstari, în loc să crească la nesfârșit în același ghiveci.

Udare și fertilizare

Menține solul constant umed pe perioada creșterii active, dar lasă primii câțiva centimetri să se usuce înainte de a uda din nou. Un ananas lăsat în sol umed și lipsit de aer dezvoltă putregai la inimă sau la bază cu mult înainte să dezvolte un fruct, așa că e mai bine să greșești spre prea uscat decât spre îmbibat. Fertilizează cu un îngrășământ diluat, echilibrat, aproximativ o dată la șase până la opt săptămâni în timpul sezonului de creștere, crescând treptat cantitatea pe măsură ce planta se maturizează și reducând-o odată ce apare un spic floral.

Cultivarea în aer liber, în grădini fără îngheț

Ananasul este rezistent în mod fiabil doar în zonele USDA 10-12. Oriunde e mai frig, tratează-l ca pe o plantă la ghiveci care petrece vara afară și revine în interior înainte ca nopțile să coboare spre 10 °C, deoarece creșterea se oprește la frig, iar un îngheț puternic în jur de -2 °C ucide planta complet. În pământ, plantele se pun la o distanță de aproximativ 30 până la 90 cm una de alta, mai mult pentru soiurile fructifere mai mari, cultivate pentru fructe de dimensiune maximă. O plantă produce de obicei și o a doua recoltă, mai mică, numită „ratoon”, din propriul lăstar, după ce primul fruct este cules, așa că un strat plantat o singură dată poate continua să producă încă vreo câțiva ani.

Soiuri ornamentale

Majoritatea coroanelor crescute acasă provin dintr-un soi fructifer obișnuit, precum 'Smooth Cayenne' sau modernul 'MD-2', aproape fără spini, ambele cultivate pentru fruct, nu pentru frunziș. Pentru o plantă crescută mai ales pentru aspect, Ananas comosus var. variegatus are dungi late, crem, pe fiecare frunză spinoasă, care capătă nuanțe roz în lumină puternică, și produce un fruct mai mic, roșu-închis, care rămâne comestibil; rămâne mai compactă decât un ananas standard și se potrivește mai bine într-un ghiveci decorativ mare decât în teren deschis.

Dăunători și boli

Fii atent la păduchii țestoși și cei lânoși, care se adună la subsuoara frunzelor și în jurul unui fruct în dezvoltare, precum și la păianjenii roșii în aerul uscat de interior și la nematozii care atacă rădăcinile în aer liber; un jet puternic de apă sau săpunul insecticid rezolvă infestările ușoare înainte să se răspândească. Bolile care chiar merită îngrijorare, putregaiul la inimă, putregaiul negru și putregaiul de bază, sunt toate probleme de sol umed, așa că un drenaj bun, spațierea pentru circulația aerului și uneltele curate și sterile la despărțirea lăstarilor previn mult mai multe probleme decât orice tratament aplicat după ce răul e făcut.