Chiparos de Monterey

Un 'Goldcrest' la ghiveci, cu frunziș verde-gălbui, parfumat a lămâie, așezat pe un pervaz, nu se comportă deloc ca un Cupressus macrocarpa adevărat: este un soi auriu al unui arbore care, lăsat pe o coastă expusă, devine un conifer de peste 12 metri înălțime, cu o coroană noduroasă, modelată de vânt. Această nepotrivire dintre planta mică și fragilă de ghiveci vândută în centrele de grădinărit și arborele sălbatic uriaș, bătut de furtuni, explică cea mai mare parte a confuziei din jurul acestei specii, de la motivul pentru care exemplarul de interior se usucă într-un sezon, până la motivul pentru care aceeași specie este plantată în altă parte ca perdea de vânt de coastă. Chiparosul de Monterey este nativ pe o fâșie de coastă din California atât de îngustă încât astăzi supraviețuiește în doar două crânguri, și totuși a devenit unul dintre cei mai răspândiți conifere plantate pe glob, pentru garduri vii, pentru perdele de protecție și ca una dintre cele două specii-părinte ale omniprezentului chiparos Leyland.

De ce se usucă 'Goldcrest' la ghiveci în casă

'Goldcrest' se vinde ca o plantă mică, imatură, cu frunziș moale, ca de ac, auriu-gălbui, care emană un parfum distinct de citrice atunci când crenguțele sunt frecate între degete, motiv exact pentru care apare ca mini-brad de Crăciun și plantă de pervaz în fiecare iarnă. RHS listează cerințele acestui soi drept soare direct și sol bine drenat, la fel ca specia: un conifer de exterior, cu adevărat de soare direct, nu o plantă de apartament. Ținut în casă, primește doar o fracțiune din intensitatea de lumină de care are nevoie, pierde frunzișul fin din interior pe care nu îl poate susține la lumină slabă și se usucă neuniform la vârfuri, îngălbenirea și înnegrirea pe care mulți proprietari o diagnostichează drept boală, când de fapt este o problemă de lumină și circulație a aerului. Oferă-i cel mai luminos și mai răcoros loc pe perioada de expunere, apoi mută-l afară, în soare direct, imediat ce îngheții permit: Goldcrest este rezistent în grădină conform clasificării RHS H4, tolerând minime de iarnă de până la circa -10°C, și nu mai are nevoie de protecție odată aclimatizat.

O arie natală redusă la două crânguri

Plants of the World Online indică pur și simplu California, lângă Monterey, drept arie natală. Literatura de specialitate a arboriștilor din extensia Universității din California este mai specifică: specia supraviețuiește în sălbăticie doar în două crânguri de pe Peninsula Monterey, la Cypress Point, lângă Pebble Beach, și la Point Lobos, lângă Carmel, ambele la îndemâna stropilor oceanului Pacific. Oriunde altundeva crește, inclusiv populațiile mari, plantate și naturalizate, pe care Flora of North America le consemnează de-a lungul coastelor din California și Oregon și în regiunile temperate calde de pe tot globul, se află în afara acestei mici arii sălbatice. Numele acceptat de GBIF pentru specie rămâne Cupressus macrocarpa, deși cei care cercetează mai departe subiectul o vor întâlni și sub numele Hesperocyparis macrocarpa, genul pe care Plants of the World Online îl folosește acum pentru aceasta și pentru celelalte chiparoșe din Lumea Nouă, incluse anterior în genul Cupressus.

Dimensiunea reală în aer liber și rezistența la vântul de coastă

În cultură, RHS estimează că chiparosul de Monterey ajunge la peste 12 metri, de obicei 3-5 metri în primii zece ani și circa 10 metri la douăzeci de ani, formând treptat o coroană largă și neregulată, în locul coloanei strânse a arborelui tânăr. Pe promontoriile expuse ale crângurilor sale native, Flora of North America descrie o coroană larg întinsă și destul de rară, construită din câteva ramuri principale aproape de sol, spre deosebire de portul mai vertical pe care aceeași specie îl ia în grădinile ferite; celebrii chiparoși cu vârful plat, îndoiți de vânt, fotografiați pe coasta Monterey, nu sunt pitici, ci cresc exact așa cum crește această specie sub vântul continuu dinspre ocean și stropii sărați. Această toleranță este de fapt motivul pentru care grădinarii cumpără specia în afara Californiei: ca perdea de vânt de coastă sau rând de adăpost, suportă o expunere care ar arde sau ar doborî conifere mai puțin rezistente, cu condiția ca rădăcinile să fi avut un sezon sau două să se instaleze înainte de sosirea vremii celei mai grele.

Gardul viu și încrucișarea cu chiparosul Leyland

Chiparosul de Monterey a fost folosit ca gard viu în grădinile de coastă cu mult înainte să devină cunoscut dintr-un alt motiv: încrucișat cu chiparosul Nootka, sau de Alaska, a produs hibridul intergeneric vândut astăzi peste tot sub numele de chiparos Leyland. Departamentul de horticultură al Louisiana State University descrie simplu încrucișarea drept un hibrid intergeneric între Cupressus macrocarpa și Chamaecyparis nootkatensis, iar această combinație explică de ce gardurile vii de Leylandii cresc atât de repede și de înalt: combină creșterea rapidă și portul ramificat al chiparosului de Monterey cu rezistența la frig a părintelui său din Alaska. Cultivat singur, nu ca părinte al hibridului, chiparosul de Monterey formează un gard viu mai grosier și mai puțin uniform dens decât Leylandii și este folosit mai rar astăzi în acest scop, dar gardurile vii tunse și rândurile de perdea de vânt formate doar din el rămân comune pe coastele unde prosperă.

Cancerul chiparosului: boala din spatele majorității pierderilor

Cancerul Seiridium, încă numit adesea cancerul chiparosului, este motivul pentru care atât de multe exemplare de chiparos de Monterey din grădini și de pe străzi mor ramură cu ramură, în loc să trăiască deceniile pe care le-ar putea atinge. Extensia Universității din Arizona descrie ciuperca ce pătrunde prin crăpăturile scoarței și produce toxine care blochează fluxul ascendent de apă și nutrienți, manifestându-se mai întâi printr-o ramură care trece de la verde la galben și apoi la maro-roșiatic, pe măsură ce cancerul inelar de dedesubt ucide lemnul. Stresul provocat de căldură și secetă agravează infecția, parte din motivul pentru care boala este o problemă atât de mare pentru această specie departe de coasta ei natală, răcoroasă și cețoasă, iar nu există niciun tratament chimic odată ce un arbore este infectat: singurul răspuns este tăierea ramurilor infectate cu mult sub cancer, dezinfectând uneltele între tăieturi, și eliminarea arborilor grav afectați înainte ca ciuperca să se răspândească la vecini.

Reguli de tăiere: nu tăia niciodată în lemn vechi, gol

Ca aproape toate coniferele, cu excepția tisei, chiparosul de Monterey nu poate reînmuguri din lemn gol care și-a pierdut deja frunzișul verde: tăiat dincolo de ultimele ace vii de pe o ramură veche sau de pe fața unui gard viu crescut peste măsură, ciotul rămas pur și simplu stă gol, în loc să scoată creștere nouă. Un gard viu sau un rând de perdea de vânt trebuie tuns cât încă e tânăr și menținut apoi în fiecare an în interiorul zonei sale verzi, pentru că un exemplar neglijat, lăsat să crească înalt și subțire la bază, nu mai poate fi tăiat drastic mai târziu pentru a-și recăpăta densitatea, așa cum poate face fagul sau carpenul. RHS nu listează nicio tăiere de rutină ca necesară pentru un exemplar de sine stătător, dar orice tăiere de formare sau de gard viu ar trebui să rămână chiar în interiorul liniei actuale de frunziș, iar lemnul mort sau afectat de cancer ar trebui îndepărtat până la țesut curat, verde, în loc să fie lăsat să se răspândească.

Toxicitate și siguranța animalelor de companie

Chiparosul de Monterey nu apare, nici sub numele Cupressus macrocarpa, nici sub numele său popular, în listele ASPCA de plante toxice sau netoxice, așa că nu există un statut de toxicitate verificat pentru pisici, câini sau cai pentru această specie anume. Nu ar trebui presupus sigur doar pentru că nu este listat, întrucât animalele de companie care mestecă frunzișul de conifer pot totuși avea un ușor deranj de stomac din cauza rășinilor și uleiurilor comune întregii familii a chiparoșilor. Oricine are un animal de companie care ronțăie plante și acces ușor la un 'Goldcrest' la ghiveci face mai bine să țină planta la distanță decât să se bazeze pe lipsa de date.