Ienupăr de Virginia

Arborele vândut și plantat sub numele de ienupăr de Virginia nu este deloc un cedru: este Juniperus virginiana, un ienupăr care a primit numele popular de cedru doar din cauza lemnului său de esență roșiatică și aromată. Acest singur fapt explică cea mai mare parte din ce trebuie să știe un proprietar nou, întrucât se comportă ca un ienupăr, nu ca un adevărat Cedrus: extrem de rezistent la secetă, indiferent la un sol sărac și pietros, rapid la a se autosemăna în orice câmp necosit, și purtând o relație fungică cu merii pe care un cedru adevărat nu ar avea-o niciodată. Este nativ în jumătatea estică a Americii de Nord, de la rândurile de perdea forestieră din câmpiile deschise, până la poienile calcaroase din munții Ozark, și este una dintre cele mai ușor de cultivat plante lemnoase pe care un grădinar le poate planta și apoi, în mare parte, ignora.

Un ienupăr care poartă numele unui cedru

Numele acceptat de GBIF pentru această specie este Juniperus virginiana L., din familia chiparoșilor, Cupressaceae, genul Juniperus, ordinul Pinales; numele a mai circulat și sub sinonime precum Juniperus caroliniana și Juniperus schottii. Cedrii adevărați, genul Cedrus, aparțin familiei pinilor și sunt nativi din zona Mediteranei și din vestul Himalayei; nimic din Cedrus atlantica sau Cedrus libani nu crește sălbatic în Virginia. Numele populare Ienupăr Roșu și Cedru pentru Creioane sunt mai aproape de adevăr decât Ienupăr de Virginia, dar numele înșelător este acum permanent, iar grădinarii care caută online sfaturi de îngrijire pentru cedru ajung frecvent să citească despre un gen complet diferit.

Aria natală și obiceiul pionier de a coloniza câmpuri părăsite

Plants of the World Online indică aria natală ca fiind sud-estul Canadei până în centrul și estul SUA, și Mexic (Coahuila), o răspândire care acoperă cea mai mare parte a țării la est de Marile Câmpii. În această arie, se comportă ca un pionier clasic: conurile lui albastre sunt mâncate și excretate de păsările Bombycilla cedrorum, mierle americane și alte păsări, care plantează astfel răsaduri de-a lungul gardurilor, în pășuni abandonate și la marginea pădurilor tăiate ras. Pe un povârniș calcaros sau un rând de gard unde nimic altceva nu se poate stabili, un răsad de ienupăr de Virginia ajunge adesea primul, motiv pentru care specia a devenit copacul standard pentru perdele de protecție la fermele din Midwest și Marile Câmpii, cu mult înainte să fie vândută ca plantă ornamentală.

Soare puternic, sol sărac, fără irigare

North Carolina State Extension apreciază această specie ca având una dintre cele mai bune rezistențe la secetă dintre toate coniferele native din estul Statelor Unite, tolerând orice, de la teren mlăștinos până la stânci uscate și pietroase, odată înrădăcinată, cu un pH al solului de aproximativ 6,0 până la 8,0, în argilă, lut, nisip și sol pietros puțin adânc. Are nevoie de soare puternic pentru a-și păstra forma și densitatea; crescută la umbră, se rărește și se apleacă spre lumină. Singura condiție care nu-i place este un sol care rămâne umed tot anul, cea mai frecventă cauză prin care se pierde un arbore tânăr. Plantele înrădăcinate tolerează, de asemenea, suficient de bine sarea de drum și stropii de apă sărată de la coastă, încât să poată fi plantate ca perdea de protecție sau ecran tolerant la sare, acolo unde multe alte conifere s-ar usca și îngălbeni.

Alegerea unei forme: 'Grey Owl', 'Skyrocket' și 'Taylor'

Lăsată nesupravegheată, specia crește într-o piramidă largă și neregulată, de aproximativ 9 până la 12 metri înălțime și 3 până la 6 metri lățime, prea mare pentru majoritatea plantărilor lângă fundația casei, așa că mulți grădinari cumpără în schimb un soi cu nume. 'Grey Owl' rămâne scund și larg răspândit, cu un frunziș solzos, catifelat, albastru-cenușiu argintiu, care funcționează mai degrabă ca un arbust de acoperire a solului decât ca un arbore. 'Taylor', descoperit ca un răsad întâmplător în Taylor, Nebraska, are portul opus: o coloană foarte îngustă, cu frunziș albastru-verzui argintiu, ajungând la aproximativ 4,5 până la 6 metri înălțime pe o bază de 0,9 până la 1,2 metri, suficient de densă pentru a fi folosită ca un zid viu sau un ecran îngust de intimitate, acolo unde o conifera lată nu ar încăpea; Missouri Botanical Garden i-a acordat un premiu Plants of Merit exact pentru această utilitate, pe loturi urbane strâmte. 'Skyrocket' este cultivat pentru aceeași siluetă îngustă și verticală, o formă de semn de exclamare, folosită pentru a încadra intrări sau pentru a rupe o linie lungă de gard viu.

De ce nu ar trebui să crească lângă meri

Ciuperca Gymnosporangium juniperi-virginianae, rugina cedru-măr, nu-și poate încheia ciclul de viață fără o gazdă din genul Juniperus și o gazdă măr sau măr pădureț, iar ienupărul de Virginia este principala lui gazdă din rândul ienuperilor, în cea mai mare parte a ariei sale. Primăvara, gale maro de pe ienupăr se umflă după ploaie și scot niște coarne de spori portocaliu-aprins, gelatinoase, care eliberează spori purtați de vânt spre frunzișul merilor și al merilor pădureți; câteva săptămâni mai târziu, frunzele acelea prezintă pete galbene, apoi dezvoltă propriile structuri de spori, care sunt purtate înapoi de vânt și infectează ienuperii în anul următor. Niciuna dintre cele două gazde nu poate susține boala singură, motiv pentru care pomicultorii sunt sfătuiți să țină soiurile de măr sensibile bine separate de ienupărul de Virginia, și motiv pentru care oricine plantează o livadă de casă ar trebui să se gândească de două ori înainte de a planta o perdea de ienupăr de Virginia în apropiere, sau să planteze soiuri de măr rezistente la rugină dacă cele două nu pot fi ținute la distanță.

Lemn de esență aromat: lăzi de cedru, creioane și stâlpi de gard

Lemnul de esență, brun-roșcat, aflat în contrast puternic cu alburnul deschis la culoare, este natural rezistent la putrezire și poartă mirosul pătrunzător, dulceag, pe care majoritatea oamenilor îl asociază cu cuvântul cedru; a fost lemnul original folosit pentru creioane, înainte ca aprovizionarea să fie înlocuită în mare parte de cedrul de tămâie, și este încă căptușeala clasică pentru lăzile și dulapurile de cedru, unde uleiurile aromatice sunt considerate a ține la distanță moliile de haine. Aceeași rezistență la putrezire l-a transformat într-un lemn standard pentru stâlpi de gard la fermele din întreaga sa arie, cu mult înainte să existe cherestea tratată sub presiune, întrucât un stâlp de ienupăr de Virginia, îngropat direct în pământ, poate rezista mai mult decât sârma pe care o susține.

Conuri albastre, asemănătoare unor fructe de pădure, care hrănesc păsările iarna

Ceea ce pare a fi o mică boabă albastră pe un arbore femelă este, botanic vorbind, un con, cu solzi cărnoși, contopiți, în loc de solzii lemnoși ai unui con de pin; fiecare se coace timp de aproximativ două sezoane, până la un albastru-cenușiu prăfuit, cam de mărimea unui bob de mazăre mic, și persistă până iarna. Această persistență contează mai mult decât mărimea: într-un anotimp în care puține alte resurse sunt disponibile, conurile hrănesc Bombycilla cedrorum, prepelițele bobwhite, curcanii sălbatici și o listă lungă de păsări cântătoare și mamifere mici, iar acest trafic de păsări, nu vântul, este cel care poartă sămânța în fiecare gard viu și câmp neîngrijit la îndemână.

Alergia la polen și verificarea toxicității ASPCA

Ienupărul de Virginia este dioic, adică fiecare arbore este fie mascul, fie femelă; doar arborii masculi poartă micile conuri de polen, galben-brune, care eliberează cantități mari de polen purtat de vânt, la sfârșitul iernii, unul dintre cei mai agresivi alergeni arborescenți cu care se confruntă grădinarii înainte ca orice altceva să fi înfrunzit, în timp ce arborii femelă produc conurile albastre și deloc polen. Specia nu apare în listele ASPCA de plante toxice sau netoxice, nici sub numele științific, nici sub cel popular, așa că nu există niciun rating de toxicitate ASPCA verificat pentru pisici, câini sau cai; North Carolina State Extension notează separat doar o toxicitate scăzută dacă frunzișul sau conurile sunt mâncate în cantitate, mai ales un deranj stomacal ușor, așa că un animal de companie care ronțăie planta este mai degrabă o neplăcere de gestionat decât o urgență.