Cartof dulce

Un butaș înrădăcinat de Ipomoea batatas poate scoate frunze noi într-o săptămână, motiv pentru care mulți grădinari întâlnesc această plantă într-un borcan cu apă pe un pervaz, înainte să o planteze vreodată afară. Aceeași specie îți dă două plante diferite, în funcție de motivul pentru care o cultivi: soiuri verde-crud, violet sau pestrițe, vândute ca frunziș căzător pentru coșuri suspendate și jardiniere, și tipurile de câmp, cu frunze mai simple, cultivate pentru rădăcinile lor tuberoase comestibile. Ambele au aceeași îngrijire, același obicei viguros de a se întinde și aceeași intoleranță la îngheț.

Viță ornamentală sau cultură alimentară: știi ce ai cumpărat

Soiurile de pepinieră precum 'Margarita' (frunze verde-crud, în formă de inimă) și 'Blackie' (frunze aproape negre, adânc lobate) sunt selecționate pentru culoarea și densitatea frunzișului, nu pentru rădăcini mari de rezervă; tot formează tuberculi mici, dar aceștia sunt secundari. Soiurile de câmp, vândute ca rădăcini-sămânță sau lăstari, își investesc energia în rădăcini comestibile în formă de fus și poartă frunze verzi, mai simple. Dacă eticheta nu spune ce anume ai, urmărește obiceiul de creștere: tipurile ornamentale se ramifică jos și formează o moviliță înainte să se întindă, în timp ce soiurile de producție trimit lăstari lungi, cu mai puține ramificații laterale.

Lumină și amplasare

Oferă-i soare deplin până la umbră ușoară de după-amiază. La soare deplin, soiurile ornamentale își păstrează cel mai bine culoarea frunzelor: Margarita rămâne verde-crud în loc să pălească spre verde simplu, iar Blackie se adâncește mai aproape de negru. În casă, o fereastră luminoasă, orientată spre sud sau vest, cu câteva ore de lumină directă, ține un butaș de pe pervaz să nu se întindă și să devină firav. Afară tolerează umbra parțială, dar crește mai lent și înflorește mai puțin acolo.

Sol și plantare

Plantează în sol afânat, bine drenat; argila grea sau tasată produce rădăcini comestibile lungi și fibroase și favorizează putrezirea rădăcinilor, care se instalează atunci când solul rămâne sub aproximativ 10°C. Așază lăstarii sau butașii înrădăcinați la circa 30 cm distanță, pe rânduri distanțate la 90-120 cm, dacă vrei ca vițele să umple spațiul dintre ele într-un sezon. Pentru tipurile comestibile, un pH al solului de circa 5,8 până la 6 ține sub control râia, o boală fungică ce pătează coaja; rotația straturilor la câțiva ani face mai mult împotriva acestei boli decât orice tratament.

Udare

Udă lăstarii proaspăt plantați zilnic în primele două săptămâni, cât timp rădăcinile se stabilesc, apoi treci la o udare abundentă săptămânală, circa 1,2 cm de apă pe săptămână fiind suficient odată ce vița a pornit. Plantele stabilite au nevoi moderate de apă și se ofilesc vizibil, în loc să se usuce brusc, atunci când ajung prea uscate, așa că un covor de frunze lăsat în căldura după-amiezii este un semnal să uzi, nu o urgență. Dacă cultivi pentru tuberculi, redu drastic udarea în ultimele trei până la patru săptămâni înainte de recoltă; solul umed spre sfârșitul sezonului crapă și fisurează rădăcinile.

Hrănire

Aceasta este o plantă care pedepsește generozitatea cu azot: un sol prea bogat în azot produce o încâlceală de viță frunzoasă și puține rădăcini utilizabile sau deloc. Încorporează 2-5 cm de compost în strat înainte de plantare, în loc să hrănești pe parcursul sezonului, și adaugă făină de oase la plantare dacă vrei să încurajezi formarea rădăcinilor. Exemplarele din ghiveci și coșuri suspendate, cultivate strict pentru frunziș, fac excepție și pot primi un îngrășământ echilibrat diluat, lunar, pe parcursul verii, întrucât nu există o recoltă de tuberculi de protejat.

Înmulțire din butași și lăstari

Acesta este numărul de scamatorie al plantei. Taie o secțiune târâtoare cu doi sau trei noduri foliare, elimină frunzele de pe două treimi inferioare, și pune capătul tăiat într-un pahar cu apă; rădăcinile apar din noduri în circa zece zile, iar butașul e gata de plantat în ghiveci sau afară două până la trei săptămâni mai târziu. Pentru a obține lăstari pentru o recoltă comestibilă, suspendă un tubercul întreg, pe jumătate scufundat în apă, sau îngroapă-l în nisip umed; muguri se formează de-a lungul lui, iar fiecare dintre ei, odată ce a format câteva rădăcini proprii, poate fi răsucit sau tăiat și plantat ca un start de sine stătător.

Dăunători, boli și greșeli frecvente

Râia lasă pete întunecate, ca de hârtie, pe coaja rădăcinilor depozitate; trăiește în sol, așa că rotește straturile și pornește de la lăstari fără boală, în loc să tratezi problema după ce a apărut. Șoarecii de câmp, șoarecii obișnuiți și căprioarele tratează un strat cu tuberculi în formare ca pe o cămară, iar o barieră fizică, precum plasă metalică sau un strat înălțat, face mai mult decât orice substanță repelentă. Cea mai frecventă greșeală cu soiurile ornamentale este plantarea lor la umbră, în sol bogat, așteptând ca acea culoare vie de pepinieră să se păstreze; în schimb, frunzișul pălește, iar creșterea devine firavă. Cea mai frecventă greșeală cu tipurile comestibile este lăsarea lor în pământ după primul îngheț ușor, ceea ce le scurtează durata de păstrare chiar și atunci când frigul nu a atins direct rădăcinile.

Recoltare și iernare

Scoate rădăcinile comestibile în jurul primului îngheț de toamnă, folosind o furcă de săpat bine departe de coroană, pentru a evita înțeparea tuberculilor. Lasă-i să se usuce la aer pe pământ două sau trei ore, apoi lasă-i la vindecat zece până la paisprezece zile, la 27-29°C și umiditate ridicată, o pungă de plastic închisă lejer, cu câteva tăieturi, funcționează fără o cameră de vindecare dedicată, înainte de a-i depozita la 13-16°C, la întuneric. În afara zonei ei de rezistență, întreaga plantă se prăbușește la primul îngheț adevărat; grădinarii din climate reci fie aduc în casă o viță ornamentală preferată, ca butaș înrădăcinat, înainte de venirea frigului, fie tratează creșterea sezonului ca pe una anuală și pornesc din nou, din lăstari sau butași noi, primăvara următoare.