Dud negru

Dudul negru, Morus nigra, este dudul pe care grădinarii îl plantează pentru fruct, nu pentru umbră: o boabă roșu-purpurie închis spre aproape neagră, de până la 2 cm lungime, cu o aromă dulce-acrișoară mai apropiată de o mură fină decât de dudul alb, insipid, vândut ca arbore ornamental de aliniament. Este un arbore lent la început. Un exemplar de dimensiune completă poate avea nevoie de circa opt ani pentru prima recoltă, dar apoi continuă să rodească generații întregi; unele exemplare din grădinile englezești vechi sunt consemnate ca având peste o sută de ani. Cumpără-l pentru un loc definitiv: un dud negru matur ajunge la 8-12 metri înălțime și aproximativ la fel de lat, cu un trunchi noduros, adesea înclinat, care pare vechi chiar și în tinerețe.

Origine și cum îl deosebești de dudul alb

Morus nigra este nativ din vestul și sud-vestul Iranului, deși a fost dus și plantat în zona mediteraneană, Orientul Mijlociu și Asia Centrală de atât de mult timp încât aria lui sălbatică este acum greu de separat de populațiile naturalizate. Este frecvent confundat cu Morus alba, dudul alb crescut pentru hrana viermilor de mătase: alba are frunze mai netede, mai lucioase, și fructe care se coc de la roz pal la alb sau violet pal, în timp ce nigra are frunze mai aspre, mai adânc nervurate, în formă de inimă, de până la 12 cm, și fructe care trec de la roșu la aproape negru la coacere deplină. Dacă un arbore de aliniament din apropiere lasă să cadă boabe palide, insipide, care abia pătează trotuarul, aproape sigur este alba, nu nigra.

Alegerea arborelui: dimensiune completă, standard sau pitic

Un dud negru de dimensiune completă, din sămânță sau altoit, va ajunge în cele din urmă să domine o peluză sau un colț de livadă, așa că plantează-l doar acolo unde 8-12 metri de înălțime și extindere finală nu vor înghesui o clădire sau nu vor umbri grădina unui vecin. În grădinile mai mici, caută un semi-standard dirijat pe trunchi liber, sau un soi cu adevărat pitic, ameliorat să rodească de tânăr și să rămână compact, unele ajungând la doar aproximativ 1,5 metri când sunt crescute în ghiveci, în loc să speri că un puiet obișnuit se va comporta la fel. Dirijarea pe zid, în evantai, este soluția tradițională în climatele mai reci: captează căldura reflectată de un zid orientat spre sud sau vest și menține dimensiunea finală ușor de gestionat prin tăiere de rutină.

Plantare: amplasament, sol și distanțe

Oferă arborelui un loc însorit, adăpostit; dudul nu suportă vântul rece și uscat, iar o expunere spre sud, vest sau est, cu ceva adăpost, i se potrivește bine. Specia tolerează cretă, lut, sol lutos și nisip și crește pe sol acid, neutru sau alcalin, dar dă randamentul cel mai bun pe un teren adânc, care reține umezeala, dar totuși se drenează bine, deoarece rădăcinile bălăcite sunt unul dintre puținele lucruri care îl dau înapoi cu siguranță. Îmbogățește solul sărac cu compost de grădină sau gunoi de grajd bine fermentat la plantare, tutoralizează bine un arbore tânăr, deoarece coroana prinde vânt înainte ca rădăcinile să se fi ancorat, și plantează exemplare cu rădăcina liberă sau din ghiveci oricând între toamnă și primăvară. În ghiveci, folosește un vas de cel puțin 50 cm lățime și adâncime, umplut cu compost pe bază de sol, fără turbă, și așteaptă-te să-l replantezi la fiecare doi-trei ani, până când arborele depășește ce mai poți ridica.

Udare și fertilizare

Udă regulat un dud proaspăt plantat în primele sale două-trei sezoane de vegetație, din primăvară până în toamnă, cât timp sistemul radicular își găsește drumul în solul înconjurător. Odată instalat în teren, un dud negru devine cu adevărat autosuficient și are nevoie de apă suplimentară doar în secetă prelungită sau pe un sol foarte bine drenat; un arbore mulcit în fiecare primăvară cu compost sau gunoi de grajd rareori mai are nevoie de fertilizare. Arborii din ghiveci sunt excepția: menține compostul constant umed pe tot sezonul de vegetație, udă dimineața devreme sau seara, cu apă de ploaie unde este posibil, și fertilizează la fiecare două săptămâni cu un îngrășământ lichid echilibrat sau bogat în potasiu, sau aplică o dată, la începutul primăverii, un îngrășământ granulat.

Tăierea fără problema scurgerii de sevă

Lemnul de dud sângerează abundent dacă este tăiat cât timp seva circulă, ceea ce exclude tăierea primăvara sau vara. Fă lucrările structurale doar cât timp arborele este în repaus, între căderea frunzelor toamna și mijlocul iernii, iar tăieturile se vor cicatriza curat, în loc să plângă săptămâni întregi. Pe o formă tânără de tufă, scurtează tulpina principală la circa 70-90 cm pentru a stabili înălțimea ramificării; standardele au nevoie de un trunchi liber mai înalt înainte de a lăsa coroana să se formeze. Un evantai dirijat pe zid este singura excepție de la regula „doar iarna”: scurtează lăstarii laterali ai sezonului curent la trei sau patru frunze, la sfârșitul verii, pentru a păstra structura plată și a încuraja țepușele roditoare, lăsând tăierile structurale mai dure pentru sezonul de repaus, ca de obicei.

Recoltare: așteptarea lungă și fructul care pătează

Răbdarea este adevărata îndemânare aici. Un dud crescut din sămânță sau standard pornește greu la rod, adesea după circa opt ani, deși soiurile altoite și pitice pot rodi în jumătate din acest timp, sau chiar din primul an în ghiveci, la selecțiile cele mai compacte. Odată începută rodirea, fructele se coc inegal din august până în septembrie, nu toate deodată, așa că un singur arbore continuă să producă pe parcursul mai multor săptămâni. Boabele se vânătă și pătează în clipa în care sunt atinse, motiv pentru care metoda tradițională de recoltare este să întinzi o pânză sub coroană și să scuturi ramurile, lăsând să cadă doar fructele complet coapte. Din acest motiv, și pentru că fructele căzute pătează piatra și pavajul într-un violet intens, așază arborele departe de o terasă, o alee sau o mașină parcată, dacă poți.

Înmulțirea prin butași lemnificați

Dudul negru înrădăcinează ușor din butași lemnificați, numiți în mod tradițional „ciomege” când sunt tăiați lungi și groși, recoltați din lăstarii viguroși ai sezonului curent, între mijlocul toamnei și sfârșitul iernii. Înrădăcinează-i în compost pentru butași fără turbă, sau pur și simplu înfige-i într-un șanț de pepinieră în aer liber și lasă-i nederanjați un sezon. Este o metodă iertătoare și modul standard prin care soiurile numite se înmulțesc fidel tipului, dar reține că un arbore din butaș poartă aceeași așteptare de opt ani pentru fruct ca unul din sămânță; nu există scurtătură în jurul ceasului propriu de maturizare al arborelui.

Dăunători, boli și siguranța animalelor de companie

Dudii negri instalați sunt în general sănătoși și nu se sinchisesc de majoritatea presiunii dăunătorilor; păsările sunt principalul concurent pentru recoltă, deși un arbore matur produce de obicei mai mult fruct decât e nevoie pentru a-l împărți. Problemele recurente sunt fungice: pătarea frunzelor de dud pestrițează și face să cadă frunzișul în sezoanele umede, cancerul cu pete coraliforme provoacă pustule portocalii și uscarea lemnului deteriorat sau stresat, iar făinarea poate acoperi frunzele într-o vară umedă și lipsită de vânt, niciuna dintre ele de obicei suficient de gravă cât să amenințe un arbore instalat. Pentru gospodăriile cu animale de companie, dudul este unul dintre cei mai puțin riscanți pomi fructiferi de avut prin preajmă: ASPCA listează dudul (specii de Morus) ca netoxic pentru câini, pisici și cai, așa că fructele și frunzișul căzute nu reprezintă un risc de otrăvire așa cum e cazul sâmburilor de la fructele cu sâmbure.