Salcie căprească

Salcia căprească, vândută în pepiniere ca „salcie mâțișoară” pentru mâțișorii ei de sfârșit de iarnă, este un arbust sau un arbore mic, viguros și needucat, care luminează un colț gol cu săptămâni înainte ca orice altceva să se trezească. Doar arborii masculi poartă mâțișorii plinuți, argintii, pe care grădinarii îi doresc de fapt; femelele produc mâțișori verzi, mai mici, pe lângă care majoritatea oamenilor trec fără să-i observe. Nu cere aproape nimic în afară de sol umed, tolerând un sol mai ud și mai greu decât majoritatea celorlalte sălcii și colonizând singură malurile de pâraie și șanțurile. Lăsată liberă ajunge la 8 până la 12 metri, sau poate fi tăiată drastic la câțiva ani și ținută ca un arbust ușor de gestionat, acoperit de mâțișori.

Origine și habitat

Plants of the World Online (Kew) plasează arealul natural al Salix caprea în toată Europa până în Asia de nord, și mai departe în nordul Chinei și în Japonia. Missouri Botanical Garden o listează mai general ca fiind originară din Eurasia și notează că a scăpat din cultură și s-a naturalizat în părți din estul Americii de Nord, unde concurează cu speciile native de zonă umedă de-a lungul malurilor de pâraie și pe terenuri deranjate. Oriunde crește sălbatic, preferă aceleași condiții: margini de pădure umede, garduri vii, șanțuri și maluri de râu, teren prea umed sau prea sărac pentru mulți alți arbori. Această preferință naturală pentru umezeală este motivul pentru care este unul dintre puținii arbori care rezistă fără probleme într-un colț de grădină bălțit, unde majoritatea celorlalte plante lemnoase ar pieri.

Mascul sau femelă: alegerea arborelui potrivit

Salix caprea este dioică: mâțișorii masculi și femeli apar pe arbori separați, și doar unul dintre cele două sexe este motivul pentru care majoritatea grădinarilor o plantează. Arborii masculi deschid mâțișori roz-cenușii, pufoși, care se coc într-o ceață de antere aurii, imaginea clasică de salcie mâțișoară, în timp ce arborii femeli poartă mâțișori verzi, mai mici și mai subțiri, care se maturizează în capitule de sămânță pufoase și eliberează destul puf purtat de vânt la începutul verii. Pepinierele care vând salcia căprească pentru afișajul ei de iarnă înmulțesc aproape întotdeauna clone masculine denumite, dar o plantă crescută dintr-un puiet sau butaș fără etichetă poate fi de oricare sex, așa că e bine să o cumperi când este înflorită, la sfârșitul iernii, dacă vrei să vezi exact ce primești. Missouri Botanical Garden notează că mâțișorii ei sunt mai mari și mai pufoși decât cei ai speciei Salix discolor, salcia vândută cel mai adesea ca salcie mâțișoară în America de Nord, un mod util de a le deosebi la pepinieră.

Amplasament, sol și poziție

Notele de cultură RHS listează salcia căprească drept tolerantă la sol argilos, lutos și nisipos, cu pH acid, neutru și alcalin, în sol umed dar bine drenat, deși specia se descurcă și cu un teren mai ud și mai greu, care ar da înapoi majoritatea arborilor. Missouri Botanical Garden îi evaluează nevoia de apă ca fiind medie spre mare și notează în mod specific că tolerează un sol ceva mai uscat mai bine decât majoritatea celorlalte sălcii, ceea ce o face o alegere practică pentru o grădină umedă, dar nu mlăștinoasă. Oferă-i soare puternic pentru cel mai bogat afișaj de mâțișori; RHS o listează ca tolerantă la expunere vestică, estică sau sudică, la locuri expuse și adăpostite deopotrivă, iar umbra parțială este acceptabilă, deși înflorirea se rărește. Singurul sol care nu îi convine este calcarul de suprafață subțire, unde condițiile bine drenate și sărace în nutrienți contrazic tot ce a fost construit pentru această specie.

Plantare și distanțare

Plantează o salcie căprească crescută în ghiveci oricând solul poate fi lucrat, sau un pui cu rădăcini expuse între sfârșitul toamnei și sfârșitul iernii, cât timp este în repaus vegetativ. Cifrele RHS indică o dimensiune finală de 8 până la 12 metri înălțime și 4 până la 8 metri lățime în 10 până la 20 de ani, așa că un exemplar lăsat să crească liber are nevoie de spațiu real, nu de un colț între gard și alee. De-a lungul unui pârâu, pe malul unui iaz sau în colțul jos și umed al unei grădini pluviale, o utilizare pe care Missouri Botanical Garden o consideră standard pentru specie, această întindere este un avantaj, nu o problemă, ținând malurile umede care altfel s-ar eroda. Acolo unde spațiul este mai restrâns, plantează-o știind că va fi tăiată sever, periodic, în loc să fie lăsată să ajungă la dimensiunea maximă.

Tăiere și tăiere „la cioată”

Notele de cultură ale Missouri Botanical Garden recomandă tăierea la sfârșitul iernii sau începutul primăverii, și adaugă că plantele pot fi tăiate până la nivelul solului la fiecare trei până la cinci ani pentru a le păstra o dimensiune mai mică, de arbust, în loc să le lași să crească într-un arbore matur. Această tăiere severă de regenerare funcționează pentru că sălciile lăstăresc viguros din lemnul vechi și rezolvă și singura slăbiciune structurală reală a speciei: Missouri Botanical Garden semnalează că lemnul este slab și predispus la crăpare, cu ramuri deteriorate de gheață și zăpadă la exemplarele mai vechi și mai mari. O salcie căprească tăiată sever sau „la cioată” aproape de bază la câțiva ani nu ajunge niciodată să dezvolte crengile grele care se rup într-o furtună de iarnă, și produce mai mult din lemnul tânăr, purtător de mâțișori, pe care grădinarii vor să-l vadă în fiecare primăvară.

Înmulțirea din butași

Puțini arbori se înrădăcinează la fel de ușor ca o salcie. RHS recomandă butași din lăstari verzi sau fragezi luați la începutul verii, sau butași lignificați luați iarna, cât timp planta este în repaus vegetativ; ambele sunt listate ca metode sigure de înmulțire a salciei căprești, iar o bucată de lemn lignificat înfiptă direct în pământ sau într-un ghiveci cu compost umed se înrădăcinează adesea fără niciun hormon de înrădăcinare. Deoarece specia este dioică, un butaș luat dintr-o clonă masculină denumită reproduce exact acea plantă, mâțișori incluși, în timp ce o plantă din sămânță este o loterie genetică atât în privința sexului, cât și a mărimii mâțișorilor.

Dăunători, boli și greșeli frecvente

RHS listează afidele, omizile, gândacii de frunze, viespile ferăstrău și țestoasele de salcie printre insectele care vizitează salcia căprească, alături de probleme de boli precum antracnoza sălciei, rapănul, cancerul, ciuperca de rădăcină și rugina; Missouri Botanical Garden adaugă la listă făinarea, pata foliară și insectele xilofage. Niciuna dintre acestea nu tinde să amenințe direct o plantă sănătoasă, bine amplasată, iar în majoritatea anilor daunele rămân cosmetice. Cele două greșeli care provoacă probleme reale sunt plantarea prea aproape de canalizări, fundații sau conducte de canal, deoarece Missouri Botanical Garden avertizează în mod specific că sistemul radicular superficial poate înfunda conductele subterane, și omiterea tăierii de regenerare care împiedică lemnul, slab de la natură, să se transforme în crengi mari care se despică într-o furtună. Baza de date ASPCA de plante toxice și netoxice nu are nicio fișă pentru Salix caprea, salcia căprească sau salcia mâțișoară sub acest nume, așa că trateaz-o cu aceeași precauție obișnuită acordată oricărei plante de grădină nelistate, fără să tragi o concluzie de siguranță certă în niciun sens.