Condurași

Condurașii (Tropaeolum majus) sunt de obicei prima plantă pe care un grădinar începător este sfătuit să o semene direct în pământ, întrucât sămânța este suficient de mare pentru a fi așezată cu mâna și scoate un răsad în una-două săptămâni, odată ce solul s-a încălzit. Înfloresc cel mai bine pe un sol sărac, nehrănit, ceea ce inversează instinctul obișnuit de a îmbunătăți solul înainte de plantare, iar un strat bogat îi împinge spre frunze, nu spre flori. Lăsați de capul lor, urcă sau se târăsc pe pământ, în funcție de soiul semănat, se autoseamănă suficient de puternic încât majoritatea straturilor nu au nevoie niciodată de reînsămânțare, și se opresc brusc la primul îngheț real. Pe parcurs, își câștigă un loc permanent lângă fasole și brasicacee mai puțin pentru florile lor și mai mult pentru afidele negre și omizile de fluture-alb-de-varză pe care le atrag departe de legumele din apropiere.

Origine și două obiceiuri de creștere

Plants of the World Online listează Tropaeolum majus drept nativ din Peru, ca un cultigen, ceea ce înseamnă că strămoșul sălbatic nu este cunoscut în natură, iar specia așa cum o cunosc grădinarii a fost modelată prin cultivare din rude sud-americane de Tropaeolum. Aparține familiei Tropaeolaceae, un grup mic de plante cățărătoare și târâtoare fără nicio legătură cu adevăratul năsturel de apă cu care se confundă uneori (vezi mai jos). Frunzele rotunjite, cu margine ondulată, sunt peltate, ceea ce înseamnă că pețiolul se prinde aproape de centrul frunzei, nu de margine, dându-i fiecăreia aspectul unei mici umbrele verzi. Florile au pinten lung și formă de pâlnie, în roșu, portocaliu și galben, din miezul verii până toamna. Două obiceiuri de creștere distincte apar în funcție de soi: tipurile târâtoare sau cățărătoare își răsucesc pețiolii în jurul unor sârme sau suporturi din crenguțe și pot ajunge la 1,5 până la 2,5 metri, potrivit RHS, în timp ce tipurile de tufă rămân compacte și rotunjite.

Alegerea unui soi: târâtor sau tufă

'Alaska' este un tip de tufă, cultivat la fel de mult pentru frunziș ca și pentru flori: frunzele ies pestrițe, cu o panașare crem-albă neregulată, așa că planta arată ornamental chiar înainte ca primul mugur să se deschidă. 'Empress of India' este o selecție compactă, netârâtoare, cu frunze neobișnuit de închise, verde-albăstrui, care fac ca florile ei roșu-purpuriu intens să iasă puternic în evidență pe frunziș, în loc să se contopească într-un verde obișnuit. 'Jewel', vândută ca Jewel Mix sau seria Jewel, este o tulpină pitică, stufoasă, în amestec de roșu, portocaliu și galben, unele semi-duble, obținută pentru straturi de flori și containere, nu pentru cățărat pe un gard. Niciunul dintre aceste trei soiuri nu se târăște sau nu urcă așa cum face specia lăsată de capul ei; dacă scopul este înălțimea și acoperirea unui spalier, caută plante vândute simplu ca conduraș cățărător, nu una dintre aceste selecții numite de tufă.

Semănat direct după ultimul îngheț

Așteaptă până când solul s-a încălzit și data ultimului îngheț a trecut, apoi împinge fiecare sămânță la aproximativ 1 până la 2 cm adâncime în stratul unde planta urmează să crească. Germinarea durează de obicei una până la două săptămâni în sol cald, mai repede dacă învelișul tare al seminței a fost crestat sau ținut la înmuiat peste noapte în prealabil. Condurașii resimt perturbarea rădăcinilor atât de mult încât majoritatea cultivatorilor renunță complet la tăvi; acolo unde se dorește un start timpuriu într-un climat rece, seamănă în ghivece biodegradabile, astfel încât totul merge în pământ fără a expune rădăcinile. Așază tipurile de tufă la aproximativ 25 până la 30 cm distanță și oferă tipurilor cățărătoare un suport de urcat pe măsură ce cresc, întrucât o plantă târâtoare fără nimic de urcat pur și simplu se întinde pe pământ și înrădăcinează la noduri pe măsură ce avansează.

Sol sărac pentru flori, sol bogat pentru frunze

RHS este specific în această privință: condurașii se cultivă cel mai bine în sol sărac, bine drenat, la soare direct, deoarece un sol prea bogat produce frunziș în detrimentul florilor. În practică, asta înseamnă renunțarea la compostul și îngrășământul pe care le primesc majoritatea celorlalte anuale, mai ales oriunde s-a acumulat azot, cum ar fi un strat care a avut recent fasole sau a fost bălegat din belșug. Un grădinar care vrea flori pentru buchete sau pentru rolul de capcană pentru dăunători din grădina de legume vrea cel mai sărac colț disponibil; un grădinar care îi cultivă mai ales pentru frunzele picante își poate permite un sol obișnuit și va obține o plantă mai stufoasă și mai frunzoasă pentru efortul depus. În ambele cazuri, drenajul contează mai mult decât fertilitatea: apa stătută putrezește sămânța înainte să germineze și ucide plantele deja stabilite mai repede decât o va face vreodată o perioadă de secetă.

O plantă-capcană pentru afide negre și omizi de fluture-alb-de-varză

Condurașii nu resping dăunătorii; îi atrag, și exact acesta este scopul. Afida neagră a fasolei colonizează condurașii cu prioritate față de fasolea boabe, fasolea urcătoare și alte leguminoase din apropiere, așa că un rând de condurași plantat între rânduri sau de-a lungul marginii unui strat de fasole atrage colonia asupra sa în locul lor. Odată ce afidele sunt concentrate acolo, un jet de apă de la furtun le elimină pe majoritatea, iar buburuzele și muștele-viespe curăță de obicei ce mai rămâne în câteva săptămâni. Aceeași plantă atrage fluturii albi mari și mici, ale căror omizi ar despuia altfel verzele și alte brasicacee; fluturii depun ouă pe frunzele condurașilor în schimb, iar găurile neregulate care urmează sunt un semn că planta-capcană își face treaba, nu o problemă de tratat prin stropire. Culesul omizilor manual împiedică desfrunzirea completă a condurașilor, lăsând totodată cultura principală în pace.

Recoltă: frunze, flori și capere de sărăntoc

Atât frunzele, cât și florile sunt comestibile și au un gust picant, piperat, asemănător muștarului, care se intensifică pe măsură ce planta stă la soare direct, în sol uscat. Culege frunzele tinere pentru salate, unde gustul se apropie mai mult de năsturel de apă sau rucola decât de orice altceva dulce, și culege florile întregi pentru a le folosi ca garnitură comestibilă; ambele se ofilesc în câteva ore de la cules și se folosesc cel mai bine în aceeași zi. Păstăile verzi, necoapte, ale semințelor, recoltate cât timp sunt încă moi și înainte să se usuce și să se spargă, pot fi murate în oțet și folosite în locul adevăratelor capere, o substituție suficient de veche încât le-a adus condurașilor porecla de capere de sărăntoc în unele bucătării. Lasă o parte din păstăi neculese pe plantă dacă se dorește autosemănarea pentru anul următor, întrucât o păstaie murată azi nu mai poate lăsa sămânță și toamna.

Autosemănare și sfârșitul sezonului

Un strat de condurași lăsat să-și încheie propriul ciclu lasă sămânță din belșug pe măsură ce păstăile se usucă și se sparg la sfârșitul verii, iar NC State Extension listează autosemănarea drept principalul mod în care planta se răspândește printr-o grădină de la un an la altul. Plante spontane apar primăvara următoare, adesea mai devreme și mai numeroase decât o semănare proaspătă, motiv pentru care mulți grădinari renunță să mai semene deliberat condurași după primul an și pur și simplu lasă stratul să se reînsămânțeze singur. Îndepărtarea florilor ofilite înainte ca păstăile să se coacă schimbă un ciclu de autosemănare mai scurt pentru mai puține plante spontane de plivit din alei și straturi vecine. Indiferent cât de multă sămânță este lăsată să cadă, planta în sine este sensibilă la îngheț și se prăbușește repede: un singur îngheț puternic înnegrește frunzele și tulpinile peste noapte, iar acesta, nu vreo boală sau dăunător, este de obicei ceea ce chiar încheie sezonul definitiv.

Toxicitate și o notă despre nume

ASPCA listează condurașul de grădină (Tropaeolum majus) drept netoxic pentru pisici, câini și cai, ceea ce se potrivește cu lunga sa istorie de plantă de salată și garnitură pentru oameni. Acea listare netoxică aparține specific lui Tropaeolum majus: ASPCA păstrează o intrare separată pentru nasturtium (watercress), care acoperă Nasturtium officinale, un năsturel de apă autentic din familia muștarului, care se întâmplă să împartă denumirea comună printr-un accident istoric, nu printr-o legătură botanică. Cele două plante au gust picant din motive fără legătură între ele și, în rest, nu seamănă deloc, așa că merită ca condurașul de grădină să fie numit prin numele său latin, Tropaeolum majus, ori de câte ori există loc de confuzie.