Știr sălbatic

Planta aspră, dreaptă, cu frunze ovale, tulpină păroasă și rugoasă și un spic de semințe verde, țepos și rigid în vârf este aproape sigur știrul sălbatic, Amaranthus retroflexus. Aparține familiei știrului, Amaranthaceae, aceeași familie cu sfecla, spanacul și quinoa, iar la fel ca majoritatea rudelor sale își încheie întreaga viață, de la sămânță la sămânță, într-o singură vară. Majoritatea grădinarilor îl întâlnesc ca pe un oaspete nepoftit între rândurile de legume sau de-a lungul marginii unui câmp, nu ca pe ceva ce au plantat, iar acest lucru contează: smulge răsadul devreme și costă un minut, lasă o plantă să înflorească și poate reînsămânța stratul ani de zile. Detaliile de mai jos lămuresc identificarea în mai puțin de un minut.

Identificarea știrului sălbatic

Uită-te mai întâi la baza plantei. Tulpina inferioară, ramurile și partea superioară a rădăcinii pivotante sunt adesea roșii sau vărgate cu roșu, exact de unde vine numele comun; taie o rădăcină pivotantă tânără și nuanța roșie apare adesea și în secțiune transversală. Frunzele sunt alterne, de la ovale la romboidale, verde-mate, cu nervuri proeminente, ondulate pe margine și adesea roșiatice pe partea inferioară, iar prima frunză adevărată poartă de obicei o mică crestătură la vârf. Tulpina este vizibil păroasă, mai ales pe creșterile noi, o textură pe care o simți trecând un deget în sus pe o tulpină tânără. Spre sfârșitul verii, o plantă neaglomerată ajunge oriunde între aproximativ 30 cm și 2 m înălțime, aspră și ușor ramificată, cu un spic floral verzui, dens și țepos în vârf, care se simte înțepător la atingere.

Nu este Palmer amaranth sau waterhemp

Știrul sălbatic se confundă cu rudele lui mai agresive, Palmer amaranth și waterhemp, iar confuzia contează pentru că aceste două specii sunt dioice, cu plante separate mascule și femele, și au dus la o rezistență serioasă la erbicide în culturile de câmp. Știrul sălbatic este monoic: florile mascule și femele stau împreună pe aceeași plantă, într-un spic comparativ mai compact, cu ramificații groase și bractee mari. Tulpina lui este păroasă, în timp ce la Palmer amaranth și waterhemp este netedă. Programul Integrated Crop Management de la Iowa State notează că știrul sălbatic era specia dominantă de Amaranthus în câmpurile din Midwest înainte de anii 1980, înainte ca erbicidele inhibitoare de ALS și rezistența în răspândire să lase waterhemp-ul cu tulpină netedă să preia acea nișă.

Arealul nativ și cum s-a răspândit

Plants of the World Online de la Kew listează arealul nativ al plantei ca fiind Mexicul. De acolo s-a naturalizat foarte pe larg: baza de date de extensie a North Carolina State University o înregistrează ca fiind acum răspândită aproape la nivel mondial ca plantă introdusă, cel mai vizibilă pe terenurile agricole cultivate din America de Nord centrală și de est, teren despre care mulți grădinari presupun, greșit, că a crescut mereu acolo.

Unde prosperă

Știrul sălbatic nu cere aproape nimic special, ceea ce este exact problema pentru oricine încearcă să țină un strat fără buruieni. Crește cel mai repede în condițiile însorite și fertile tipice unei grădini de legume în lucru sau unui câmp cultivat, exact terenul pe care grădinarii îl țin cel mai afânat și mai bogat. Folosește calea fotosintetică C4, aceeași chimie eficientă a carbonului ca porumbul, așa că accelerează în cele mai fierbinți săptămâni ale verii, atunci când multe culturi de grădină abia se mențin. Tolerează fără plângere solul compactat, deranjat sau proaspăt arat, nu este pretențios în privința pH-ului și nu are nevoie de apă suplimentară odată stabilit, în afara ploilor obișnuite.

Ciclul de viață, înflorirea și rezerva de semințe

Aceasta este o adevărată anuală de vară: fiecare plantă moare la primul îngheț puternic, iar populația anului următor crește complet din sămânță proaspătă. Cotiledoanele apar înguste și roșiatice pe partea inferioară, urmate de frunzele adevărate în câteva zile. Ciorchinii de flori se deschid verzui și țepoși din nodurile frunzelor, îngroșându-se în spicul terminal dens pe măsură ce planta se maturizează, cu semințe mici, negre, lucioase, care se coc în interiorul unor capsule subțiri, de hârtie, spre sfârșitul verii. Producția este uriașă: programul Integrated Crop Management de la Iowa State estimează producția de semințe până la 117.000 de semințe pe o singură plantă nestânjenită, iar semințele îngropate rămân viabile în sol ani de zile, așa că o singură plantă înflorită lăsată în picioare în august poate reînsămânța un strat pentru mai multe sezoane după aceea.

Consumul știrului sălbatic

Cu mult înainte de a fi o buruiană de câmp pentru majoritatea americanilor, știrul sălbatic era hrană. Baza de date de plante a North Carolina State Extension listează atât frunzele tinere, cât și semințele drept comestibile crude sau gătite: frunzele se culeg mici și fragede, înainte ca planta să înflorească, și se gătesc apropiat de un spanac blând. Pe piețele mexicane, lăstarii tineri se vând sub numele de quelites, iar semințele mici, negre, rude apropiate ale boabelor de amarant cultivate comercial pentru cereale, pot fi măcinate în făină sau încolțite. Recoltează doar din plante care cresc departe de marginile drumurilor, de gazonul tratat sau de marginea unui câmp stropit recent.

Toxicitatea prin nitrați și oxalați pentru animale

Aceeași creștere rapidă, avidă de azot, care îi permite știrului sălbatic să prospere pe un câmp fertilizat, îl face periculos atunci când este balotat în fân sau pășunat. Baza de date de plante a North Carolina State îi atribuie speciei acumularea de nitrați până la niveluri care intoxică animalele la pășunat, producând o nuanță albăstruie a mucoaselor, dificultăți respiratorii, slăbiciune și tremurături, alături de niveluri ridicate de oxalați capabile să provoace insuficiență renală; porcii, bovinele, oile, caprele și caii sunt toți menționați ca fiind susceptibili. Listele proprii de plante toxice ale ASPCA nu au o pagină dedicată pentru Amaranthus retroflexus, deși lista lor de plante toxice pentru cai semnalează o rudă apropiată, creasta cocoșului (Amaranthus hypochondriacus), drept toxică, aceeași precauție la nivel de gen pe care serviciile de extensie o aplică știrului sălbatic în sine. În practică, asta înseamnă eliminarea știrului din câmpurile de fân și din pășuni înainte să acumuleze biomasă, nu tratarea lui ca inofensiv doar pentru că arată ca o buruiană de grădină și nu ca o plantă otrăvitoare numită explicit.

Controlul lui înainte să facă semințe

Momentul contează mai mult decât efortul, aceeași lecție care se aplică majorității buruienilor anuale cu o rezervă de semințe de lungă durată. Prașila superficială sau smulsul cu mâna cât timp plantele sunt mici, înainte ca rădăcina pivotantă să se întărească, este mult mai sigur decât lupta cu o plantă matură mai târziu, și trebuie făcut înainte ca spicul floral să se deschidă. Fișa tehnică Hortsense a Washington State University recomandă plantații dense și sănătoase pentru a concura cu răsadurile noi, plus cosire sau frezare regulată pentru a preveni formarea semințelor acolo unde prașila nu este practică; unde erbicidul este justificat, listează glifosatul ca tratament punctual sau un preemergent precum trifluralinul, deși decenii de utilizare a inhibitorilor de ALS au lăsat deja multe populații rezistente. Eliminarea plantelor înainte ca spicul de semințe să se înnegrească este singurul pas care se răsplătește ani la rând, întrucât fiecare capsulă lăsată să se coacă este încă un depozit într-o rezervă de semințe care poate supraviețui stratului însuși.