Iarba-mâței de grădină

Nepeta × faassenii este iarba-mâței vândută în aproape orice centru de grădinărit sub denumiri de soi precum 'Six Hills Giant', 'Walker's Low' și 'Cat's Pajamas', un hibrid steril între Nepeta racemosa și Nepeta nepetella obținut în cultură, nu găsit crescând sălbatic. Își câștigă locul în fața unui strat de flori tocmai pentru că înflorește luni întregi, nu săptămâni, ținând o pernă joasă de frunze aromate, verzi-cenușii, încoronată de spice de flori mici, violet-albăstrui, din primăvara târzie până toamna. Soarele direct și solul sărac, uscat, țin perna compactă și dreaptă; aceeași plantă în sol bogat și umed devine moale și se deschide, întinzându-se, în doar un sezon. Nu este iarbă-mâței adevărată, iar majoritatea pisicilor îi dau doar un miros interesat, nu frenezia specifică, de tăvălit și rostogolit, pe care o provoacă Nepeta cataria.

Un hibrid steril de grădină, nu o specie sălbatică

GBIF înregistrează numele acceptat ca Nepeta ×faassenii Bergmans ex Stearn, din familia mentei, Lamiaceae, și îl listează drept o încrucișare între Nepeta racemosa și Nepeta nepetella, nu o specie găsită în vreo populație sălbatică. Plants of the World Online îl tratează la fel: nu are areal nativ, pentru că a apărut în cultură, nu în sălbăticie. Această origine de grădină explică cea mai utilă trăsătură a plantei pentru un strat de flori: florile sunt în mare parte sterile, așa că, spre deosebire de iarba-mâței adevărată, nu împrăștie răsaduri prin straturile și potecile din jur. Pepinierele o vând aproape exclusiv sub denumiri de soi, nu ca hibrid simplu: 'Six Hills Giant' este cel mai vechi și mai mare, întinzându-se pe aproape un metru lățime, pe tulpini lungi care au adesea nevoie de araci; 'Walker's Low' este mai compact și mai drept, în ciuda numelui (nu este de fapt un soi jos); 'Cat's Pajamas' este și mai mic, o pernă îngrijită de circa 30 cm, obținută special pentru marginea unui strat sau pentru ghiveci. Toate trei primesc aceleași îngrijiri descrise aici.

Soare direct și sol sărac: de ce solul bogat și ud o face să se prăbușească

Recomandarea RHS plasează această iarbă-mâței la soare direct spre semiumbră, în orice sol bine drenat, de la calcaros la argilos și nisipos, tolerantă la sol acid, neutru sau alcalin. NC State Extension este mai precisă în privința drenajului: argilă, lut, nisip sau sol pietros și subțire merg toate, atât timp cât apa nu stagnează în jurul rădăcinilor, iar o plantă stabilită trece cu ușurință peste o secetă reală. Ce nu suportă bine este bogăția. Dă-i îngrășământ, plantează-o în sol fertil sau udă-o după un program gândit pentru o perenă însetată, iar tulpinile devin moi, lungi și grele în vârf, deschizându-se într-un covor lax și găurit până la mijlocul verii, în loc să țină perna compactă arătată pe eticheta plantei. Remediul este să o plantezi sărac: sari peste compost la plantare, alege un loc cu drenaj rapid și lasă perioadele secetoase netrudate odată ce rădăcinile s-au stabilit. O plantă ușor stresată este aici o plantă compactă.

Tunsul de la mijlocul verii pentru un al doilea val de flori

Sfatul RHS este să tunzi drastic întreaga plantă odată ce primul val de flori se ofilește, ceea ce păstrează creșterea compactă și declanșează un al doilea val de înflorire, în loc să lași spicele ofilite să stea toată vara. În practică, asta înseamnă să tunzi întreaga pernă cu aproximativ jumătate, cu foarfeca de gard viu sau foarfeca de grădină, imediat ce florile arată rărite și obosite, în loc să tai tulpini individuale una câte una. Creșterea nouă vine repede de la bază, iar un al doilea val, de obicei mai discret, urmează în câteva săptămâni, aducând culoare până la începutul toamnei, nu oprindu-se în iulie. Dacă sari peste tuns, planta nu moare, dar rămâne neîngrijită și ofilită tot restul sezonului, cu puținele semințe pe care le formează (dată fiind sterilitatea) prăbușindu-se peste frunzișul obosit. Unii grădinari tund de două ori, o dată după primul val și din nou, ușor, la începutul toamnei, pentru a păstra perna deasă până în iarnă.

Divizarea unei tufe stabilite primăvara

Pentru că florile sunt sterile, divizarea este principalul mod de a obține plante noi identice cu planta-mamă, iar RHS o listează ca metodă standard, făcută primăvara sau toamna, alături de butașii din lemn moale luați la începutul verii pentru grădinarii care vor plante noi fără să deranjeze tufa originală. Divizarea de primăvară este cea mai sigură dintre cele două: scoate toată tufa când creșterea nouă reîncepe, înainte ca spicele de flori să se formeze, și împarte-o în secțiuni cu o cazma sau cu mâna, păstrând o bucată de rădăcină cât un pumn și câțiva lăstari per diviziune. Replantează imediat la aceeași adâncime, udă bine și așteaptă ca bucățile noi să se stabilească și să înflorească chiar în același sezon. O tufă nedivizată timp de mai mulți ani tinde să moară în mijloc, în timp ce creșterea exterioară continuă să se extindă, un semn că e timpul să o scoți, să o divizezi și să arunci mijlocul lemnos, în loc să aștepți să-și revină singură.

Dăunători, mană și de ce nu-i pasă de căprioare și iepuri

RHS semnalează cicadele și mana ca principalele probleme, mana fiind mai probabilă pe plante înghesuite, cu circulație slabă a aerului, sau într-o vară umedă și caldă; răritul tufelor înghesuite și evitarea udării de deasupra spre seară ajută în ambele cazuri. NC State Extension notează că frunzișul puternic aromat descurajează căprioarele, iar aceleași uleiuri care le resping fac din această plantă una dintre perenele cel mai constant rezistente la iepuri pentru un strat de flori, spre deosebire de hosta sau anualele fragede plantate în apropiere. Această rezistență nu este absolută: o căprioară foarte flămândă, într-o iarnă grea, va rumega aproape orice, dar iarba-mâței este rareori prima alegere, iar grădinarii din zonele cu căprioare plantează adesea o bandă din ea la marginea unui strat pentru a face mai puțin vizibile plantele mai gustoase din spate.

Albine pe spice, pisici pe frunziș (dar mult mai puțin)

Sezonul lung de înflorire face din această iarbă-mâței una dintre cele mai constante plante nectarifere într-un strat însorit, iar albinele, mai ales bondarii, lucrează constant spicele de flori, din primul val până la reînflorirea care urmează tunsului. Pisicile reacționează și ele la frunziș, pentru că împarte compusul nepetalactonă cu iarba-mâței adevărată, dar într-o concentrație mult mai mică. Majoritatea pisicilor dau frunzelor zdrobite doar un miros interesat, nu răspunsul complet de tăvălit și mestecat pe care îl declanșează o tufă de iarbă-mâței adevărată. Grădinarii care vor o plantă de bordură pe care o pisică din casă nu o va turti în câteva zile, așa cum face adesea cu iarba-mâței, își împlinesc de obicei dorința cu acest hibrid: supraviețuiește atingerilor și mușcăturilor ocazionale, în loc să fie căutată și distrusă.

Iarba-mâței de grădină versus iarba-mâței adevărată: ce listează de fapt ASPCA

Baza de date a ASPCA cu plante toxice conține o intrare denumită "Catnip (Catswort, Catmint)", marcată toxică pentru pisici, dar numele științific dat este Nepeta cataria, iarba-mâței adevărată, nu acest hibrid de grădină. Nepeta × faassenii nu are o intrare separată pe lista ASPCA, așa că nu există un verdict oficial de toxicitate specific pentru ea; tratează asta ca o întrebare deschisă, nu ca o presupunere de siguranță, întrucât împarte același gen și o chimie generală asemănătoare cu planta pe care ASPCA chiar o semnalează. În practică, un strat plantat cu această iarbă-mâței este o alegere cu risc mai mic în preajma pisicilor decât iarba-mâței adevărată, pur și simplu pentru că este mult mai puțin ademenitoare de mâncat în cantitate, dar o pisică ce mestecă orice Nepeta în volum mare merită supravegheată pentru vărsăturile și tulburările digestive pe care ASPCA le descrie pentru membrul toxic al genului.