Mușcată parfumată de trandafir

Cultivată pentru frunze, nu pentru florile roz mici

Freacă o frunză de Pelargonium graveolens între două degete, iar răsplata este imediată: o aromă puternică de trandafir-lămâie, care rămâne pe piele ore întregi. Acest miros, nu florile, este motivul pentru care acest pelargonium își câștigă locul pe un pervaz însorit sau pe o masă de terasă. Florile în sine sunt mici, cu cinci petale, roz pal, cu striuri mai închise, magenta, pe cele două petale superioare, produse în ciorchini laxi din primăvară până toamna, și ușor de trecut cu vederea lângă frunzișul adânc lobat, moale, păros, care poartă adevărata atracție a plantei. Cumpăr-o, sau ia un butaș de la o plantă a unui prieten, și frunzele își fac deja treaba din ziua în care sosește.

Un loc însorit și un amestec sărac, bine drenat

Soarele direct nu este negociabil: șase ore de lumină directă pe zi menține creșterea compactă și aroma puternică, în timp ce un loc umbrit produce tulpini alungite, palide, și un frunziș vizibil mai puțin parfumat. Latura solului contează la fel de mult și acționează împotriva instinctului. Un compost bogat, puternic hrănit, scoate o creștere verde, luxuriantă, în detrimentul uleiurilor aromate concentrate în perii frunzelor, așa că un amestec mai sărac, grunjos, bine drenat, mai aproape de neutru sau ușor alcalin, produce o plantă mai mică, dar mai parfumată. Adăugarea unei treimi de nisip horticol sau perlit la un amestec obișnuit pentru ghivece, și evitarea lutului fertil de grădină, se apropie mai mult de terenul sărac, stâncos, în care crește acest pelargonium în mod natural.

Udarea între perioadele uscate

Lasă primii câțiva centimetri ai amestecului să se usuce înainte de a uda din nou, pe parcursul sezonului de creștere, apoi udă din belșug, astfel încât apa să se scurgă pe la găurile de drenaj, nu doar să se prelingă puțin câte puțin. Compostul constant umed în jurul rădăcinilor este cel mai rapid mod de a pierde această plantă, prin putrezire, mult mai des decât o udare ratată. Din toamnă, redu drastic: o plantă adusă în interior pentru iarnă are nevoie doar de atâta apă cât să împiedice amestecul să se transforme în praf, întrucât o rădăcină umedă, ținută la rece și în lumină slabă, ucide mai multe mușcate parfumate de trandafir peste iarnă decât gerul propriu-zis. O hrănire lichidă slabă, echilibrată, la fiecare trei sau patru săptămâni vara este suficientă; renunță complet la ea odată ce creșterea încetinește.

Ciupitul pentru o plantă stufoasă, gata de terasă

Lăsată în pace, o mușcată parfumată tânără trimite în sus una sau două tulpini lungi, subțiri, care cad peste marginea ghiveciului într-un singur sezon. Ciupirea vârfului de creștere cu degetul mare și arătătorul, la fiecare câteva săptămâni pe parcursul primăverii și verii, chiar deasupra unui nod foliar, forțează planta să se ramifice mai jos, în schimb, iar repetarea acestui gest pe lăstarii laterali noi construiește un smoc dens, rotunjit, de frunziș, în loc de câteva tulpini golașe cu frunze doar în vârf. O plantă ciupită regulat în primul ei an umple un ghiveci de 20-25 cm mult mai bine decât una lăsată să crească nesupravegheată, iar vârfurile ciupite înrădăcinează ușor dacă sunt împinse direct în compost umed, în loc să fie compostate.

Butașii sunt calea ușoară de a menține această plantă

Mușcata parfumată de trandafir nu este constant rezistentă acolo unde iernile aduc ger real, iar luarea de butași la începutul toamnei este cea mai simplă asigurare împotriva pierderii plantei-mamă, mult mai ușoară decât îngrijirea unui ghiveci întreg pe parcursul unei ierni slab luminate. Taie un vârf de lăstar neflorifer, de aproximativ 10 cm, chiar sub un nod, îndepărtează frunzele inferioare și lasă capătul tăiat să se usuce și să se cicatrizeze câteva ore înainte de a-l împinge într-un amestec de înrădăcinare grunjos, abia umezit. Înrădăcinarea are loc în două până la patru săptămâni pe un pervaz luminos, fără niciun hormon de înrădăcinare, iar un mănunchi de butași mici, înrădăcinați, iernează în mult mai puțin spațiu, și cu mult mai puțin risc de putrezire, decât o singură plantă-mamă mare. Semințele funcționează și ele, dar mai lent și mai puțin fidel unui soi denumit, precum vechea selecție cu aromă de trandafir vândută sub numele 'Attar of Roses'.

Iernarea unei plante sensibile la ger

Adu plantele la ghiveci în interior înainte de a fi prognozat primul îngheț, odată ce temperaturile nocturne încep să coboare spre 5°C, și așază-le în cel mai luminos loc disponibil, ideal o cameră răcoroasă, nu un living cald și uscat, unde lumina slabă de iarnă nu poate ține pasul cu căldura. Creșterea încetinește sau se oprește aproape complet, frunzele pot îngălbeni și cădea de pe tulpinile inferioare, iar asta este normal, nu un semn că planta moare, atât timp cât rădăcinile rămân uscate și ferme. Taie planta cu aproximativ o treime înainte de a o muta înăuntru, atât pentru a reduce suprafața de frunze pe care trebuie s-o susțină în lumină slabă, cât și pentru a face loc pe pervaz; creșterea nouă reîncepe constant odată ce este dusă din nou afară, după ultimul îngheț.

Uleiul de mușcată, gătitul cu frunze și mitul țânțarilor

Uleiul esențial distilat cu abur din frunze, vândut ca ulei de geraniu, este un ingredient de parfumerie autentic, apreciat ca substitut al trandafirului, iar numele soiului 'Attar of Roses' face trimitere directă la acest comerț. În bucătărie, o frunză sau două lăsate la infuzat în zahăr sau într-un sirop simplu timp de câteva zile dau o notă de trandafir-lămâie prăjiturilor, sorbeturilor și cocktailurilor, și sunt scoase înainte de servire, întrucât frunza în sine este dură și neplăcută de mâncat. Planta se vinde și pe reputația ei de alungător de țânțari, uneori sub numele de mușcată citronella, dar această afirmație merită pusă în perspectivă: frunza intactă eliberează foarte puțin miros în aer, iar studiile privind uleiul zdrobit aplicat pe piele arată că respinge țânțarii mult mai puțin eficient și pentru mult mai puțin timp decât produsele pe bază de DEET sau picaridină. O plantă la ghiveci pe masă este o companie plăcută, nu un substitut pentru un repelent atunci când insectele care mușcă sunt cu adevărat o problemă.

Ține-o departe de pisici și câini

ASPCA listează geraniumul, genul care acoperă speciile de Pelargonium, inclusiv aceasta, drept toxic pentru pisici, câini și cai, cu geraniolul și linaloolul numite drept principii toxice; semnele raportate includ vărsături, pierderea apetitului, letargie și iritație a pielii. O plantă ținută pe un raft înalt sau pe un pervaz pe care o pisică nu-l poate atinge ușor evită majoritatea problemelor, întrucât o intoxicare gravă de la o mușcătură întâmplătoare este neobișnuită, dar un cățeluș curios sau o pisică ce mestecă frunzișul în mod regulat merită supravegheați, iar orice ingestie suspectată merită un telefon la un veterinar sau la centrul ASPCA de control al otrăvirilor animalelor.