Cireș

Prunus avium este cireșul sălbatic de pădure din Europa și strămoșul tuturor cireșilor dulci vânduți astăzi, un arbore care poate ajunge la 20 m sau mai mult dacă este lăsat liber, dar care de obicei se cumpără altoit pe un portaltoi, păstrat la o fracțiune din acea înălțime. Cumpărarea unuia înseamnă două decizii înaintea oricărei altceva: dacă soiul este autofertil sau are nevoie de un al doilea pom în apropiere pentru a lega fructe, și ce portaltoi îl menține la o dimensiune potrivită pentru o grădină obișnuită. Dacă aceste două aspecte sunt rezolvate corect, restul, plantarea, udarea, hrănirea, este simplu; regula care îi prinde de obicei pe grădinari nepregătiți este tăierea, care la această specie trebuie amânată până vara.

Alegerea unui soi autofertil sau a unui partener de polenizare

Majoritatea soiurilor de cireș dulce au nevoie de un al doilea soi diferit, care înflorește în același timp în apropiere, pentru a lega fructe, ceea ce exclude un singur pom într-o grădină mică, dacă soiul nu este autofertil. 'Stella' a fost primul cireș dulce autofertil crescut pentru o calitate cu adevărat bună la consum, lansat în Canada în anii 1960, și rămâne alegerea standard atunci când există loc pentru un singur pom. 'Sunburst' și 'Lapins' sunt de asemenea autofertile: RHS listează 'Lapins' ca nefiind necesar un polenizator, în timp ce el însuși polenizează aproape orice alt soi, util dacă se adaugă mai târziu un al doilea pom. Un pom autofertil rodește totuși mai abundent cu un partener compatibil în apropiere, așa că, acolo unde există loc pentru doi pomi, merită să asociezi un soi autofertil cu un polenizator timpuriu sau de sezon mediu, chiar și atunci când nu este strict necesar.

Portaltoiul: ce controlează de fapt dimensiunea

Soiul decide aroma; portaltoiul decide cât de mare devine pomul și cât de repede rodește, deoarece Prunus avium nealtoit este un arbore forestier de dimensiune completă. Gisela 5 este portaltoiul semipitic pentru o grădină obișnuită, ținând pomul la aproximativ 2 m și aducându-l pe rod în 3 până la 4 ani, dar un pom de această dimensiune are nevoie de tutorare permanentă și nu se poate susține singur în vânt. Colt este semi-viguros, dând un pom de aproximativ 3 m la maturitate după circa 7 ani, are nevoie de mai puțină tutorare odată stabilit și se potrivește unei grădini cu mai mult spațiu disponibil. Palmetarea pe un zid cald este metoda tradițională de a cultiva cireșul dulce într-un spațiu limitat, indiferent de portaltoi, întinzând ramurile plat pentru a capta căldura care grăbește coacerea și face montarea plasei mult mai ușoară în perioada de rodire.

Plantarea

Plantează pomii cu rădăcină nudă iarna, cât timp sunt în repaus vegetativ, din noiembrie până în martie, în sol adânc, fertil, bine drenat, la soare direct, cu adăpost față de vântul puternic, pe care atât florile de cireș, cât și sistemul radicular superficial al pomului îl detestă. RHS recomandă pentru soiurile de cireș dulce un sol ușor acid, bine drenat; băltirea apei iarna este una dintre cele mai frecvente cauze ale eșecului unui pom tânăr, așa că evită locurile joase, prost drenate, chiar dacă terenul este altfel însorit. Tutorează pomul pe Gisela 5 sau Colt în primii câțiva ani, deoarece niciunul dintre aceste portaltoiuri nu oferă ancorarea rădăcinilor unui pom crescut din sămânță, de dimensiune completă, și udă-l bine la plantare, indiferent de cantitatea de precipitații din acel sezon.

Udare și hrănire

Udă regulat în primele unul până la două sezoane de vegetație, cât timp rădăcinile se stabilesc, apoi bazează-te în principal pe precipitații, cu excepția perioadelor secetoase prelungite, mai ales odată ce fructele se umflă la începutul verii: un cireș care trece de la sol uscat la o udare bruscă și abundentă sau la ploaie chiar în perioada de coacere a fructelor își va crăpa coaja, deoarece fructul absoarbe apa mai repede decât poate să se extindă. Menținerea umidității solului constantă în această fază finală de umflare, în loc să recuperezi după o perioadă secetoasă, previne majoritatea crăpăturilor. Fertilizează cu un îngrășământ general echilibrat primăvara și pune anual un strat generos de mulci din materie organică bine descompusă în jurul bazei, ținând mulciul departe de trunchi pentru a evita putrezirea la bază.

Tăierea: doar vara, niciodată iarna

Cireșul dulce se taie doar cât timp pomul este înfrunzit, ideal în iulie sau august, după ce creșterea din anul curent s-a întărit. Tăierea în afara acestei ferestre înguste este cel mai mare risc pentru sănătatea pe termen lung a pomului: atât boala frunzei de argint, provocată de ciuperca Chondrostereum purpureum, cât și cancerul bacterian, provocat de Pseudomonas syringae, pătrund prin rănile proaspete de tăiere, iar ambii agenți patogeni eliberează cea mai mare parte a sporilor toamna și iarna, în timp ce rănile tăiate în acel anotimp se vindecă și ele mult mai încet. Recomandările RHS pentru ambele boli converg spre aceeași fereastră, iulie sau august, când țesutul tăiat este cel mai rezistent la infecție și se vindecă cel mai repede. Un pom tăiat iarna poate arăta bine unul sau două sezoane înainte să apară uscarea ramurilor, moment în care infecția este deja instalată în lemnul mai vechi; regula cea mai sigură este pur și simplu să nu pui foarfeca de grădină pe un cireș între căderea frunzelor toamna și vara următoare, indiferent de motiv.

Palmetarea pe un zid

Un cireș palmetat pe Gisela 5 sau Colt transformă un zid de delimitare în cea mai mare parte a recoltei de cireșe a unei grădini: căldura reținută de zid grăbește înflorirea și coacerea cu câteva zile până la câteva săptămâni, comparativ cu un pom liber, iar structura aplatizată face atât polenizarea, cât și montarea plasei împotriva păsărilor mult mai practice decât pe o coroană independentă. Creșterile tinere sunt legate de sârme sau spalier în timpul primăverii și la începutul verii, pentru a construi 'coastele' evantaiului, iar aceeași fereastră de tăiere din timpul verii se aplică și aici, scurtând lăstarii laterali pentru a încuraja formarea de țepuși fructiferi de-a lungul ramurilor principale, în loc să lași pomul să crească spre exterior, departe de zid.

Protejarea cu plasă împotriva păsărilor

Păsările sunt principala amenințare practică pentru recolta de cireșe dintr-o grădină și pot goli un pom de fructe coapte în câteva zile, dacă este lăsat neacoperit, adesea înainte ca fructul să fie complet copt după standardele umane. O plasă cu ochiuri fine aruncată peste coroană sau, mai sigur, o cușcă permanentă pentru fructe în jurul unui pom palmetat este singura apărare fiabilă; plasa trebuie montată înainte ca fructul să se coloreze, deoarece păsările vizează cireșele de îndată ce încep să se înroșească. Aceeași plasă cu ochiuri fine, sub aproximativ 1 mm, exclude și musculița Drosophila suzukii, o muscă a oțetului înregistrată prima dată în Marea Britanie în 2012, ale cărei femele înțeapă fructele încă ferme, în curs de coacere, pentru a depune ouă, spre deosebire de muștele de fructe mai vechi, care atacă doar fructele deja deteriorate sau prea coapte; rândurile acoperite cu plasă în testele pe cireș arată un număr măsurabil mai mic de Drosophila suzukii decât cele neacoperite.

Dăunători și boli

Afida neagră a cireșului se adună pe vârfurile lăstarilor primăvara, răsucind și zbârcind frunzele tinere, dar RHS notează că rareori amenință înflorirea sau rodirea; încurajarea buburuzelor, sirfidelor și a altor prădători ai afidelor ține de obicei numărul lor sub control, fără stropiri. Putregaiul brun și ofilirea florilor, ambele provocate de ciuperci din genul Monilinia, brunifică și usucă florile și țepușii fructiferi în vremea umedă de primăvară și se pot extinde în fructele în curs de coacere sub formă de pete brune, moi, acoperite cu pustule gri-cafenii; îndepărtarea promptă a florilor infectate, a țepușilor și a fructelor mumificate, în loc să fie lăsate peste iarnă, este principalul mijloc de control fără substanțe chimice. Cancerul bacterian, dincolo de riscul legat de momentul tăierii menționat mai sus, apare sub formă de pete scufundate, gumoase, de scoarță moartă și mici găuri rotunde în frunze, cunoscute sub numele de shothole; ramurile grav afectate de cancer se îndepărtează cel mai bine în fereastra iulie-august.

Valoarea ornamentală și soiul 'Plena'

Chiar și fără gândul la rodire, cireșul sălbatic se cultivă ca pom ornamental pentru norii de flori albe, pure, din aprilie, pentru scoarța sa lucioasă, care se exfoliază în benzi orizontale, și pentru culoarea portocaliu-roșiatică de toamnă pe care puțini alți pomi o egalează. 'Plena', cireșul dublu, poartă flori albe complet duble și nu leagă deloc fructe, fiind ales exclusiv pentru spectacolul de primăvară, pe un pom prea mare pentru majoritatea grădinilor, dacă nu există într-adevăr spațiu suficient pentru el. Atât specia, cât și 'Plena' înfloresc înainte ca cea mai mare parte a coroanei să fie înfrunzită, astfel încât florile se văd pe fondul ramurilor golașe, în loc să fie parțial ascunse de frunziș.

Toxicitate și lemn

ASPCA listează speciile de cireș, inclusiv cireșul dulce, drept toxice pentru pisici, câini și cai: frunzele, tulpinile și sâmburii conțin compuși cianogenici care eliberează cianură, cei mai periculoși fiind în frunzele ofilite sau deteriorate, în timp ce miezul fructului copt, în sine, nu este toxic. Ține resturile de tăiere și sâmburii căzuți departe de animalele de companie și de animalele care pasc. Departe de grădină, cireșul sălbatic este apreciat și ca arbore de lemn de sine stătător: lemnul de culoarea mierii, cu fibră fină, se lustruiește frumos și este folosit pentru mobilă, tâmplărie fină, furnir și obiecte strunjite, o utilizare care nu are nimic de-a face cu fructul dulce pentru care majoritatea grădinarilor îl plantează de fapt.