Salcâm

Un salcâm tânăr (Robinia pseudoacacia) plantat într-un sol sărac, tulburat poate ajunge la câțiva metri în cinci ani și poate începe să înflorească la scurt timp după, motiv pentru care a fost plantat pe versanți, pe halde miniere și de-a lungul drumurilor în toată lumea de două secole încoace. Nu cere aproape nimic odată stabilit: soare din plin, fără fertilizare, fără udare. În schimb, cere din partea ta măsură cu fierăstrăul de tăiat și un plan pentru drajonii de rădăcină, pentru că este un pom care se extinde după bunul lui plac dacă îl lași.

Origine: un pom din văile Munților Appalachi

Robinia pseudoacacia este originară dintr-o fâșie îngustă din estul Statelor Unite, din Appalachii sudici și centrali și din Interior Highlands, din Pennsylvania și sudul statului Ohio până în Georgia și Alabama. A fost adusă în Europa la începutul secolului al XVII-lea, plantată prima dată în Jardin des Plantes din Paris în 1601, și de atunci s-a naturalizat pe cea mai mare parte a lumii temperate. În Europa Centrală este considerată acum una dintre cele mai reușite plante lemnoase invazive de pe continent, apreciată pentru lemn și pentru albine tocmai în regiunile în care conservaționiștii încearcă să o țină departe de pajiștile uscate.

Amplasare și plantare

Oferă-i soare din plin și nu irosi un sol bun pe el: salcâmul se descurcă cel mai bine pe teren mediu spre sărac, bine drenat, și are dificultăți pe lut umed și compactat. Tolerează nisip, versanți pietroși și chiar haldele acide de mină care ar ucide majoritatea celorlalți pomi, în mare parte pentru că, la fel ca alți membri ai familiei leguminoaselor (Fabaceae), își fixează propriul azot prin bacterii din nodulii rădăcinilor. Plantează pomii cu rădăcină nudă în perioada de repaus, la sfârșitul iernii, iar pe cei la ghiveci oricând solul este lucrabil, și ține-i la distanță de alei, terase și canalizări, atât din cauza coroanei viitoare, cât și a drajonilor descriși mai jos. Pomii tineri au spini pereche la noduri, așa că amplasează-i departe de zonele de trecere până când scoarța se maturizează și cei mai mulți spini cad.

Udare și stabilire

Udă din abundență un pom nou plantat o dată pe săptămână în primul sezon de vegetație, apoi redu treptat. După aceea, salcâmul este unul dintre cei mai rezistenți la secetă pomi de umbră disponibili și rareori are nevoie de irigare, cu excepția unei perioade extrem de secetoase. Udatul excesiv pe sol greu face mult mai mult rău decât ar putea face vreodată udatul insuficient.

Tăiere, drajoni și menținerea sub control

Taie doar pentru a elimina lemnul uscat, deteriorat sau care se încrucișează, și fă asta cât pomul este în repaus vegetativ; o tăiere severă în sezonul de creștere tinde să declanșeze un nou val de drajoni de rădăcină în loc să îi prevină. Această tendință de a drajona este trăsătura în jurul căreia trebuie să planifici. Grădina Botanică Missouri recomandă eliminarea drajonilor imediat ce apar, cu excepția cazului în care naturalizarea este chiar scopul urmărit, deoarece pomii maturi trimit lăstari noi din rădăcini care pot ajunge la câțiva metri de trunchi, mai ales odată ce acele rădăcini sunt tăiate sau deranjate de săpături din apropiere. Aceeași tendință a pus Robinia pseudoacacia pe listele de specii invazive din Europa Centrală și de Vest: formează clone dense de drajoni de rădăcină care umbresc flora nativă de pajiște și fânețe uscată, astfel încât administratorii de terenuri de acolo aleg tot mai des să taie pomul și să scoată rădăcinile, în loc să îl lase să lăstărească. Dacă plantezi unul intenționat, alege un loc deschis unde cositul regulat în jurul bazei poate ține drajonii sub control.

Flori și comerțul cu miere

La sfârșitul primăverii, pomul deschide raceme pendente de flori albe, asemănătoare glicinei, cu un parfum puternic și dulce. Înflorirea durează doar una-două săptămâni, dar este intensă: salcâmul este unul dintre cei mai importanți pomi meliferi pentru apicultorii din Europa și America de Nord, iar mierea deschisă la culoare, care cristalizează lent, vândută drept „miere de salcâm” pe piețele franceze și italiene, provine aproape în întregime de la această specie, și nu de la o acacia adevărată.

Dăunători și boli

Gărgărița salcâmului (Megacyllene robiniae) este principalul dușman al pomului în America de Nord: larvele sale sapă galerii prin trunchi și ramuri, slăbind lemnul care ulterior se rupe în vânt, iar pomii stresați sau înghesuiți sunt cei mai afectați. Mineuza frunzelor de salcâm poate îngălbeni și brunifica întreaga coroană până la mijlocul verii, fără să afecteze serios un pom sănătos. Fii atent la cancere și uscare de ramuri la pomii plantați în sol umed sau la umbră deasă, ambele condiții pentru care specia nu a fost niciodată făcută.

Toxicitate: scoarță, semințe și frunze

Fiecare parte a Robinia pseudoacacia, cu excepția florilor, conține toxalbumine, în principal robină și fazină, concentrate în scoarță, semințe și frunziș. ASPCA menționează salcâmul ca fiind toxic pentru câini, pisici și cai, cu simptome care includ vărsături, apatie, slăbiciune, respirație îngreunată și diaree cu sânge. Aceiași compuși otrăvesc și oamenii: copiii s-au îmbolnăvit după ce au mestecat scoarța sau au mâncat păstăile asemănătoare boabelor de mazăre, iar gătirea nu neutralizează în mod fiabil toxinele. Ține caii și animalele la pășunat departe de scoarța căzută și de resturile de tăiere, strânge păstăile înainte de a fi confundate cu mazăre comestibilă și nu folosi niciodată așchiile de lemn sau scoarța drept așternut sau furaj pentru animale.

Greșeli frecvente

Cea mai mare greșeală este să plantezi salcâmul ca pom solitar de ornament într-o grădină mică, îngrijită, și apoi să lupți cu drajonii următorii douăzeci de ani; locul lui este pe un taluz, la limita proprietății sau pe un teren de reabilitat, unde extinderea lui este un avantaj, nu o problemă. A doua greșeală este să îl tai drastic în sezonul de creștere, ceea ce atrage atât atacul gărgăriței pe rănile proaspete, cât și un nou inel de drajoni. A treia este să presupui că aspectul spinos și năvalnic al unui pom tânăr este permanent: scoarța matură de pe lemnul mai vechi pierde majoritatea spinilor, iar pomul dezvoltă o coroană rotunjită, deschisă, care aruncă o umbră ușoară, punctată de lumină, nu umbra deasă a unui arțar sau a unui stejar.