Glicină chinezească

O tânără Wisteria sinensis, cumpărată ca liană într-un ghiveci de câțiva litri, cu eticheta care promite cascade de raceme albastru-violet, nu dă aproape niciun indiciu despre ce va deveni: o liană lemnoasă ale cărei tulpini se îngroașă, de-a lungul anilor, într-o bază răsucită, asemănătoare unui trunchi, suficient de puternică încât să ridice țigle de pe acoperiș și să zdrobească un spalier fragil. Două decizii luate în primul sezon determină tot ce urmează. Prima este dacă planta a fost crescută din sămânță sau altoită, întrucât acest singur lucru poate face diferența dintre flori primăvara viitoare și flori peste cincisprezece ani. A doua este pe ce este plantată, fiindcă această liană nu se oprește din urcat odată ce ajunge în vârful unui gard.

Cumpără o plantă altoită sau din butași, nu un răsad din sămânță

Wisteria sinensis crescută din sămânță trece printr-o fază juvenilă lungă înainte să poată înflori deloc, de obicei zece până la douăzeci de ani, iar unele răsaduri nu înfloresc niciodată în mod fiabil, oricât de bine ar fi îngrijite. Soiurile cu nume, propagate prin altoire sau din butași, sar aproape complet peste această așteptare: o plantă propagată vegetativ poartă maturitatea plantei-mamă și poate înflori în primii ei ani în pământ. La cumpărare, caută punctul de altoire aproape de baza tulpinii, sau cumpără o plantă deja înflorită, ca să nu existe îndoieli despre vârsta ei. Această singură alegere contează mai mult decât solul, hrănirea sau expunerea, în privința rapidității cu care vezi culoare.

Originea și diferențele față de glicina japoneză

Glicina chinezească este nativă din centrul și sudul Chinei. A fost introdusă în Statele Unite pentru plantare ornamentală în 1816 și de atunci a fost cultivată în grădini temperate din întreaga lume. Cel mai util semn de recunoaștere, care o deosebește de ruda ei apropiată, Wisteria floribunda, glicina japoneză, este direcția în care se răsucesc tulpinile: Wisteria sinensis se răsucește în sens antiorar în jurul suportului, în timp ce glicina japoneză se răsucește în sens orar. Acolo unde cele două au fost plantate aproape una de alta, mai ales în sud-estul Statelor Unite, s-au și încrucișat, producând hibrizi fertili, ceea ce este încă un motiv pentru care merită să plătești pentru o plantă etichetată, propagată vegetativ, dintr-o sursă cunoscută, în locul unui răsad neetichetat.

Un suport construit pentru greutatea pe care o va căpăta

Cu ani de creștere și o ancorare solidă, această liană dezvoltă tulpini pe care horticultorii de la stațiile de extensie le descriu ca masive, asemănătoare unor trunchiuri, capabile să urce cu mult peste nouă metri, la soiurile cu nume dirijate pe un zid sau o pergolă înaltă. Toată acea masă trebuie să meargă undeva, și va găsi punctul cel mai slab al oricărei structuri pe care crește. Nu o dirija niciodată pe jgheaburi, pe un burlan de scurgere, pe acoperișul din lemn al unei verande sau pe un spalier ușor de grădină; toate acestea se rup sau se desprind, până la urmă. Structurile potrivite sunt o pergolă cu cabluri de oțel, un zid de zidărie prevăzut cu suporturi de sârmă dimensionate pentru sarcină, sau un stâlp solid, montat special pentru plantă. Oferă-i asta de la început, întrucât mutarea unei glicine deja formate pe o structură mai solidă, mai târziu, înseamnă o tăiere drastică și pierderea unor ani de creștere.

Cele două tăieri care o fac să înflorească

Lăsată nesupravegheată, Wisteria sinensis va acoperi o structură în frunze și își va investi cea mai mare parte a energiei în prelungirea tulpinilor noi, nu în formarea mugurilor florali. Soluția este o tăiere de două ori pe an. În iulie sau august, taie creșterea nouă, subțire și flexibilă, din sezonul curent, până la cinci sau șase frunze de la structura principală; asta îi ține în frâu dimensiunea și o împinge spre formarea mugurilor, nu spre mai mult frunziș. Apoi, în ianuarie sau februarie, revino la aceleași lăstari tăiați vara și scurtează-i și mai mult, la doi sau trei muguri, aproape de lemnul mai vechi. Sărirea tăierii de vară și efectuarea doar a celei de iarnă este cea mai frecventă cauză pentru care o plantă deja formată își acoperă suportul cu verdeață, dar produce puține raceme.

Lumină, sol și apă

Soarele puternic, cel puțin șase ore pe zi, este ceea ce împinge o plantă matură spre o înflorire bogată; umbra parțială o ține în viață și frunzoasă, dar florile se răresc rapid. Nu este pretențioasă în privința texturii solului și crește în teren argilos, nisipos sau lutos, atâta timp cât drenajul este bun, tolerând un interval larg de pH mult mai bine decât tolerează rădăcinile ude. Udă regulat în primul an sau doi, cât timp rădăcinile se formează, apoi redu treptat; o liană matură care crește într-un sol bogat, constant umed, intens fertilizat, tinde spre un frunziș luxuriant și o înflorire dezamăgitoare, așa că rezistă tentației de a o hrăni bine odată ce s-a înrădăcinat. Glicina chinezească este rezistentă în zonele USDA 5 până la 8.

O specie invazivă în sud-estul Statelor Unite

În afara cultivării, Wisteria sinensis este semnalată ca specie invazivă în anumite zone din sud-estul Statelor Unite, unde evadează din grădini, înrădăcinându-se oriunde o tulpină târâtoare atinge solul, și prin lăstari de rădăcină de la bază. Lăsată necontrolată, urcă în coroana arborilor și arbuștilor nativi și îi sugrumă pe măsură ce tulpinile se îngroașă, modificând nivelul de lumină de la sol, pe măsură ce acei arbori se usucă. Este listată și ca buruiană dăunătoare în unele state din afara ariei sale de utilizare ornamentală. Înainte de a o planta în Mid-Atlantic sau sud-est, verifică listele locale și statale de specii invazive, iar dacă ai deja o liană formată, taie lăstarii de rădăcină și orice tulpină care atinge solul gol, în loc să le lași să se înrădăcineze.

Fiecare parte este toxică, mai ales semințele

Toate părțile acestei plante, scoarța, frunzele, florile, rădăcinile, seva și semințele, conțin compușii toxici lectină și glicozida wisterin, iar ASPCA o listează ca toxică pentru câini, pisici și cai. Ingerarea provoacă vărsături, uneori cu sânge, alături de diaree și depresie; simptomele sunt clasificate ca având severitate scăzută, dar tot merită un telefon la veterinar sau la centrul antiveninos dacă un animal de companie ajunge la păstăi. Aceiași compuși o fac toxică și pentru oameni, iar semințele sunt cele mai concentrate și cel mai adesea cauza intoxicațiilor accidentale, întrucât păstăile lungi, asemănătoare unor fasole, și semințele din interior pot semăna suficient cu o leguminoasă comestibilă încât să ispitească un copil. Strânge păstăile căzute din jurul zonelor de joacă și al aleilor, și poartă mănuși la curățarea lianelor tăiate, întrucât seva și materialul vegetal nu ar trebui manevrate cu mâna goală pentru perioade lungi.

Soiuri cu nume și cultivarea sub formă de tulpină standard

Două soiuri des cultivate arată gama de variație din interiorul speciei. 'Prolific' este o selecție viguroasă, cu înflorire abundentă, cu raceme foarte parfumate, albastru-violet, moi, lungi de 25 până la 30 cm, care se deschid în ciorchini denși, atârnând, la sfârșitul primăverii, și, fiind propagat vegetativ, înflorește mai devreme și mai sigur decât ar face-o vreodată un răsad din sămânță. 'Amethyst' poartă flori roșiatic-violete, puternic parfumate, care se deschid înainte ca frunzele să se desfacă, oferind un val de culoare pe ramuri golașe, iar ambele soiuri dețin premiul Award of Garden Merit al Royal Horticultural Society. Acolo unde spațiul este prea strâmt pentru o liană pe zid, Wisteria sinensis poate fi și dirijată sub formă de tulpină standard: o singură tulpină condusă în sus pe un araci solid, într-un vas mare, de cel puțin 45 cm diametru, cu vârful oprit odată ce ajunge în vârful suportului și lăstarii laterali rezultați tăiați drastic în fiecare iarnă, pentru a forma o coroană rotunjită. O tulpină standard are în continuare nevoie de aceeași tăiere de două ori pe an ca o plantă dirijată pe zid, iar aracii rămâne permanent la locul lui, pe toată durata vieții plantei, întrucât trunchiul nu devine niciodată complet autoportant.