Tuia orientală

Platycladus orientalis, vândută sub numele de tuia orientală, tuia chinezească sau sub vechea ei denumire Thuja orientalis, este singura specie din genul său și unul dintre conifere cele mai îndelung cultivate în Asia de Est, cu exemplare individuale încă în picioare după multe secole la temple și morminte imperiale. O poți deosebi de o Thuja adevărată cu o lupă: conurile ei mici sunt cărnoase și verzi-albăstrui înainte de coacere, cu solzi groși, cârligați, spre deosebire de conurile uscate, membranoase ale Thuja occidentalis sau Thuja plicata. În grădină își câștigă locul ca un conifer veșnic verde, dens și cu creștere lentă, potrivit pentru garduri vii tunse, plantare de fundație și cultivare pitici aurii în ghivece, iar tolerează căldura, seceta și solul alcalin mai bine decât majoritatea plantelor vândute sub numele de tuia.

Un gen format dintr-o singură specie, redenumit în 1949

Carl Linnaeus a descris pentru prima dată acest arbore drept Thuja orientalis în 1753, grupându-l cu Thuja occidentalis din America de Nord doar pentru că amândouă aveau frunziș veșnic verde, solzos. Botanistul portughez Joao Franco l-a mutat într-un gen propriu în 1949, o schimbare reflectată acum în numele acceptat de GBIF, Platycladus orientalis (L.) Franco, după ce structura conurilor și semințele fără aripioare au arătat că este doar îndepărtat înrudit cu adevărata Thuja. Biota orientalis este un alt sinonim pe care încă îl întâlnești pe etichetele mai vechi din pepiniere și în cărțile mai vechi de grădinărit. Numele genului vine din grecescul platys, plat, și klados, ramură, descriind fâșiile aplatizate, ținute vertical, de frunziș, care fac această specie ușor de identificat de la distanță, chiar înainte să verifici conurile.

Aria natală și cultivarea îndelungată în Asia de Est

Plants of the World Online listează aria natală ca fiind Extremul Orient rusesc, prin centrul-estul Chinei și Coreea. Secole de plantare ca arbore sacru la temple și morminte în China, unde obiceiul de a rămâne veșnic verde și longevitatea sa poartă o greutate simbolică, fac ca populațiile cultivate să depășească acum cu mult pe cele sălbatice pe cea mai mare parte a acestei arii. De acolo s-a răspândit în grădini din toată lumea ca gard viu, ecran de protecție și plantă de container, apreciată pentru că tolerează căldura, seceta și solul alcalin vizibil mai bine decât speciile de Thuja americane și japoneze cu care este adesea confundată la centrul de grădinărit.

Alegerea unei forme: de la globuri pitice la coloane aurii

Puțini grădinari plantează specia sălbatică; comerțul din pepiniere se bazează aproape în întregime pe cultivare selecționate pentru mărime și culoarea frunzișului. 'Aurea Nana', vândută în America de Nord drept Berckman's Golden Arborvitae, formează un arbust dens, rotunjit, pe care Missouri Botanical Garden îl listează la aproximativ 1,5 m înălțime după zece ani, cu frunziș galben-aprins vara, care capătă nuanțe bronzate iarna, și conuri mici, ovale, de până la 2 cm lungime. La cealaltă extremă, formele columnare, erecte, precum 'Pyramidalis Aurea', sunt evaluate de RHS la o înălțime finală de 8 până la 12 m și o anvergură de 2,5 până la 4 m, atinse în 20 până la 50 de ani, astfel încât se comportă ca un arbore mare de protecție, nu ca un arbust, odată ajunse la maturitate. Cultivare verzi, compacte, precum 'Compacta' și 'Juniperoides', cu frunziș filiform, umplu golul dintre acestea pentru borduri mai mici și ghivece. Verifică eticheta pentru mărimea la maturitate înainte de a planta lângă o alee sau un zid, deoarece această specie nu reface în mod fiabil lăstari din lemnul gol, fără frunze, odată tăiată dincolo de creșterea verde.

Lumină, sol și apă

Oferă-i soare deplin pentru cea mai densă și compactă creștere; RHS notează că tolerează și puțină umbră ușoară, deși frunzișul se rărește în timp la umbră mai adâncă. Este remarcabil de nepretențioasă în privința solului: notele RHS despre cultivare listează creta, argila, lutul și nisipul, precum și pH acid, neutru sau alcalin, ca fiind toate tolerate, cu condiția ca drenajul să fie rezonabil. NC State Extension evaluează ritmul de creștere ca lent și semnalează terenurile umede, mlăștinoase drept singura condiție pe care nu o tolerează bine. Odată stabilită, programul de horticultură al extensiei Universității din Florida o evaluează ca fiind foarte tolerantă la secetă, o trăsătură care o deosebește de Thuja occidentalis, iubitoare de umiditate. Udă plantele noi regulat în primele două sezoane de vegetație, cât timp rădăcinile se stabilesc, apoi lasă udările rare și abundente din perioadele secetoase să înlocuiască udarea de rutină în majoritatea climatelor.

Plantarea și stabilirea unui gard viu sau ecran

Plantează primăvara sau toamna, astfel încât rădăcinile să aibă vreme blândă pentru a se stabili înainte de sosirea căldurii de vară sau a frigului de iarnă. Distanțează plantele în funcție de anvergura la maturitate a cultivarului ales: un glob pitic are nevoie de mult mai puțin spațiu decât o formă columnară de protecție destinată să ajungă la 3 până la 4 m lățime. Deoarece această specie nu reface bine lăstari din lemn vechi, decide devreme înălțimea și lățimea gardului viu și menține tunsorile anuale ușoare, mai degrabă decât să aștepți ani întregi și apoi să tai drastic. Înmulțirea urmează calea obișnuită pentru conifere: sămânța pentru specia sălbatică, și butași semilignificați luați cu călcâi vara pentru cultivarele numite, deoarece răsadurile variază și doar butașii păstrează fidel culoarea și portul exact al unui cultivar.

Rezistența la iarnă și daunele provocate de zăpadă

NC State Extension evaluează Platycladus orientalis ca rezistentă în zonele USDA 6 până la 9, iar RHS acordă cultivarelor erecte nota H7, pentru cele mai geroase ierni continentale. Frigul rareori este factorul limitativ; daunele structurale sunt problema. Zăpada grea sau gheața pot despica sau rupe ramurile la cultivarele erecte, columnare, așa că o legătură lejeră sau o înfășurare în jurul unei coloane tinere înainte de prima ninsoare abundentă a sezonului este o asigurare ieftină. La limita caldă a ariei sale, riscul principal se mută de la frig la solul umed, prost drenat, pe care specia îl detestă la orice temperatură.

Dăunători, boli și o notă despre toxicitate

Fii atent la larvele de molii-sac care își construiesc cochiliile fusiforme în frunziș și la acarienii care se înmulțesc într-un gard viu dens, prost aerisit; NC State Extension mai listează și păduchii țestoși, afidele, omizile, insectele xilofage și cochenilele lânoase ca vizitatori ocazionali pe plantele stresate. O bună circulație a aerului și evitarea solului îmbibat de apă țin sub control cele mai multe dintre acestea. Frunzișul și semințele au un istoric îndelungat de utilizare în medicina tradițională chineză, întotdeauna procesate, niciodată consumate crude, ceea ce este în sine un semn că planta nu trebuie tratată ca hrană sau ca plantă de cules din natură. În privința toxicității directe pentru animale de companie, ASPCA nu a publicat o listare pentru Platycladus orientalis sub acest nume sau sub sinonimele sale mai vechi, așa că niciun statut pentru pisici, câini sau cai nu poate fi afirmat cu certitudine, nici într-un sens, nici în celălalt. Tratează acest gol ca pe un motiv de precauție, nu de liniște, și ține animalele de companie departe de a roade frunzișul sau conurile căzute.