Roșie

Nedeterminată sau determinată: ce cultivi de fapt

Un răsad de roșie cumpărat primăvara oferă puține indicii despre ce va deveni. Solanum lycopersicum ajunge la 0,9 până la 1,8 m înălțime și se extinde pe 0,6 până la 0,9 m, cu creștere rapidă, iar în arealul ei natal crește ca o plantă perenă cu viață scurtă; aproape peste tot în altă parte, prima brumă pune capăt definitiv plantei (Missouri Botanical Garden). Soiurile nedeterminate, cu tulpină unică, continuă să crească toată sezonul și pot ajunge la 1,8 m, așa că au nevoie încă de la început de un arac înalt, o sfoară sau un stâlp. Soiurile determinate, tufoase, rămân mai scunde și mai stufoase și se potrivesc unui ghiveci sau unui sac de cultură fără niciun suport (RHS). Dacă dirijezi o plantă nedeterminată ca pe o tufă, sau invers, risipești efortul de ciupire și legare pentru care soiul nu a fost niciodată ales.

Semănatul și călirea răsadurilor

Semințele pentru o cultură de seră se seamănă din a doua jumătate a lunii februarie până la mijlocul lunii martie; pentru o cultură de exterior, sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie este suficient de devreme. În ambele cazuri, semințele au nevoie de o temperatură de aproximativ 18°C pentru a încolți și durează de obicei circa două săptămâni să răsară (RHS). Răsădește puieții individual de îndată ce au o pereche de frunze adevărate, apoi ține-i la minimum 16°C pe măsură ce cresc. Nu scoate plantele afară, nici măcar sub adăpost, până când temperaturile de zi nu depășesc constant 16°C, și călește-le treptat înainte, ca țesutul frunzelor să se poată adapta la lumina și vântul de exterior înainte să facă față amândurora deodată.

Distanța de plantare, ghivecele și amplasamentul

În câmp deschis, lasă 45 până la 60 cm între plante, ca frunzișul să se poată usca între udări. În ghivece, o plantă are nevoie de un ghiveci de 30 până la 45 cm doar pentru ea, sau două plante pot împărți un sac de cultură standard (RHS). Fișa Missouri Botanical Garden recomandă soare deplin și un sol mediu, cu umiditate moderată, bine drenat, și menționează că planta se dezvoltă cel mai bine într-un lut fertil, bogat în humus, umed, adică exact opusul unui sol care se usucă între udări sau rămâne bălit după ploaie. Atât un răzor de seră, cât și o terasă caldă și ferită îndeplinesc această cerință; un colț umbrit sau un loc care se inundă după ploi puternice, nu.

Udarea fără să declanșezi putregaiul apical

Putregaiul apical, pata înfundată și pielioasă care apare la baza fructelor în dezvoltare, este o deficiență de calciu în interiorul fructului, nu de obicei o lipsă de calciu în sol. Pentru că țesutul plantei nu poate deplasa liber calciul, chiar și o scurtă pauză la udare urmată de o udare abundentă este suficientă pentru a întrerupe absorbția calciului exact în momentul în care fructul are nevoie de el (Alabama Cooperative Extension System). Același ghid recomandă un pH al solului între 6,0 și 6,5 și vizează aproximativ 3,8 cm de apă pe săptămână odată ce plantele rodesc, aplicată uniform, nu dintr-o dată după o săptămână secetoasă. RHS adaugă că ghivecele se usucă repede și pot avea nevoie de udare zilnică pe vreme caldă, și că aceeași fluctuație de umiditate care provoacă putregaiul apical este și cea care face ca fructele coapte să crape la coajă.

Hrănirea pentru fructe, nu doar pentru frunze

Odată ce primele ciorchini de fructe încep să se umple, RHS recomandă trecerea la un îngrășământ lichid organic, bogat în potasiu, aplicat la fiecare 10 până la 14 zile. Hrănirea mai devreme, înainte ca vreun fruct să fi legat, dezvoltă mai ales frunze și tulpini în detrimentul înfloririi, pentru că un îngrășământ echilibrat, bogat în azot, împinge mai ales creșterea vegetativă la plantele tinere. Hrănirea la fiecare două săptămâni în perioada de rodire este suficientă pentru a menține ciorchinii în dezvoltare, fără să forțeze creșterea moale, predispusă la boli, specifică suprahrănirii.

Ciupirea lăstarilor laterali la soiurile nedeterminate

Roșiile nedeterminate scot lăstari laterali din axila dintre fiecare frunză și tulpina principală, iar RHS recomandă să fie ciupiți sau rupți de îndată ce apar, păstrând planta pe o singură tulpină productivă, în loc să devină o tufă întinsă, care se umbrește singură. Odată ce o plantă ajunge la vârful suportului, sau a legat șapte ciorchini de fructe în seră ori patru afară, RHS recomandă îndepărtarea vârfului de creștere la două frunze deasupra ultimului ciorchine, ca planta să nu mai investească energie în creștere nouă pe care nu va mai avea timp să o coacă. Soiurile determinate nu se conduc astfel; lăstarii lor laterali fac parte din felul în care planta produce fructe.

Boli, dăunători și confuzia legată de toxicitate

RHS enumeră mana roșiilor, cea mai frecventă afară în verile ploioase, alături de mucegaiul cenușiu și musculița albă de seră, ca fiind problemele recurente atât la soiurile nedeterminate, cât și la cele determinate. Niciuna dintre acestea nu explică de ce un câine sau o pisică se îmbolnăvește după ce ronțăie o tulpină: ASPCA listează frunzișul, tulpinile și fructele verzi necoapte ale roșiei ca toxice pentru câini, pisici și cai, solanina fiind principiul toxic, iar hipersalivația, lipsa poftei de mâncare, tulburările gastrointestinale, slăbiciunea, pupilele dilatate și ritmul cardiac încetinit fiind semnele clinice. Aceeași fișă ASPCA precizează explicit că fructul copt nu este toxic, așa că un animal care fură o roșie roșie de pe tulpină este o situație diferită de unul care ronțăie frunzele sau un fruct verde, necopt, încă pe plantă.

Recolta și coacerea

Recoltarea începe de la mijlocul verii, soiurile cherry coacându-se mai repede decât cele mari, pentru feliat sau de tip beefsteak, iar plantele de seră rodesc de regulă mai devreme și mai mult timp decât același soi cultivat afară (RHS). Culege fructele de îndată ce sunt complet colorate, în loc să le lași pe tulpină, întrucât un fruct copt lăsat pe loc încetinește restul ciorchinelui și adaugă la aceeași crăpare cauzată de umiditatea neregulată de mai devreme din sezon.